luni, 13 decembrie 2010

Botezul





Pentru intelegerea Botezului dar si a oricarui alt subiect biblic, este nevoie de trei abordari, in ceea ce priveste semnificatia Cuvantului lui Dumnezeu sau a adevarurilor Lui:

1. Cadrul istoric al descrierii evenimentului tinand cont de nivelul cunoasterii, al traditiei sau culturii omenesti, in general, la momentul respectiv;

2. Contextul biblic, prin prisma cunostiintelor religioase ale poporului evreu (si nu numai), la care se refera textul biblic;


3. Semnificatia duhovniceasca a cuvintelor pornind de la diferenta intelegerii lor comparative - ad literam (vazuta) si figurativa (nevazuta) - avand ca temelie definitia credintei ce separa iminent cele ale ochiului, care formeaza crezul, de cele ceresti (ale urechii) ale Duhului (care dovedesc credinta) nepalpabile material.

Toate aceste criterii se imbina armonios si orice text biblic poate fi explicat duhovniceste daca avem intelepciunea sa nu cadem in subiectivism sau in vreo extrema a mintii omenesti, atunci cand analizam un subiect. Evident ca toate acestea nu pot fi puse in valoare daca Duhul Sfant nu ne da puterea necesara de a depasi pornirile mintii omenesti ce tind mereu catre o gandire “ca de pe pamant” (Ioan 3;31).

Asadar, tot “peisajul” se schimba atunci cand aceste abordari normale, biblice, sunt bine insusite, iar “exercitiul” (Evrei 5;14) nu presupune doar un studiu teoretic, ci mai ales o traire in concretul vietii, prin transformarea si trecerea de la firea pacatoasa la firea duhovniceasca. (Matei 7;16-20)



Din nestiinta, obisnuinta sau traditie, oamenii isi insusesc diverse dogme religioase, fiecare avand motivul lui, mai mult sau mai putin lumesc, insa toti cauta sa se indreptateasca prin multimea parerilor, fara sa se intrebe daca nu cumva aceasta reprezinta o cursa a inselarii din partea lui satan. Se uita usor, asa cum spune si Apocalipsa, ca: “a treia parte” dintre ingeri au cazut din Cer precum si faptul ca Mantuitorul a avertizat ca “putini” vor fi cei ce vor intra pe poarta cea stramta. Prin urmare, invataturile preluate automat, fie ele “ortodoxe”, catolice, protestante sau neoprotestante nu sunt si dovada adevarului absolut sau indestructibil, cu atat mai mult cu cat “roadele” nu sunt cele ce ar fi trebuit sa fie daca “pomii” se presupune ca sunt buni.

Se ridica cateva intrebari cu referire la botez, toate acestea reprezentand un prim “semnal” prin care orice om care il cauta sincer pe Dumnezeu poate sa vada ca acea “casa” pe care el crede ca si-a zidit-o cu temelia pe piatra, in realitate si-a ridicat-o pe “nisip”:

  • Daca Isus era socotit fara pacat care a fost atunci scopul botezului cu apa materiala? (Matei 3;16)
  • De ce nu a botezat Isus cu apa materiala mai exact cu botezul lui Ioan? 
  • Conform Bibliei cate botezuri exista? 
  • Daca exista un singur botez, de ce sunt enumerate totusi trei? (Matei 3;11) 
  • Ce reprezinta botezul cu foc? (Matei 3;11)
  • Cum se explica botezul in nor si mare? (1Corinteni 10;2) 
  • Unde se gaseste botezul cu apa materiala la talharul de pe cruce? 
  • La infaptuirea ritualului botezului cu apa materiala, (in zilele noastre), conform celui autentic al lui Ioan, se marturisesc pacatele in momentul in care este facut ? (Matei 3;6) 
  • Care era botezul despre care le vorbea Isus ucenicilor – un botez viitor – nu cel trecut al lui Ioan? (Matei 20;22-23; Luca 12;50) 
  • Daca botezul cu apa materiala ne mantuieste cum se explica sensul restului vietii din momentul infaptuirii lui? (Marcu 16;16) 
  • Daca ucenicii au fost trimisi sa boteze in numele Duhului Sfant (Matei 28;19) cum se explica Faptele Apostolilor 19;2-4? 
  • La ce botezuri se refera Pavel la Evrei 6;1-2? 
  • Daca botezul cu apa materiala presupune primirea Duhului Sfant cum se explica versetul de la Faptele Apostolilor 1;5? 
  • Cum se intelege: Faptele Apostolilor 2;41? 
  • Care este botezul numai pentru numele lui Isus? (Faptele Apostolilor 8;16) 
  • Cand poate fi cineva considerat botezat cu adevarat, conform Bibliei? Atunci cand urmeaza un ritual cu apa sau cand este botezat cu Duhul Sfant ? 
  • Daca botezul cu Duhul Sfant este considerat ca fiind cel adevarat, de ce se mai practica inca un botez, cel adus de Ioan?! Cate botezuri trebuie facute, fiindca Biblia este categorica si spune ca exista un singur botez?! 
Cand vorbim de botez, vorbim de apa, mai precis de “scufundare in apa” intrucat asa se traduce termenul grec “baptizo”. Pana la intelegerea botezului trebuie mai intai sa se inteleaga semnificatia lucrarilor cu apa petrecute si descrise in Scriptura deoarece termenul de botez apare pe parcursul istoric al descrierii evenimentelor biblice. Dumnezeu se raporteaza la “cresterea” priceperii evreiesti fata de lucrarile Lui din Vechiul Testament dand aceasta semnificatie lucrarilor cu apa numai in momentul in care poporul putea sa primeasca o asemenea invatatura despre evenimentele prin care omul a fost “nevoit” sa se intalneasca cu apa. De aceea, inainte de toate, este nevoie sa se inteleaga acest cadru absolut prin care Dumnezeu a dorit sa transmita “reperele” ce duc la logica Planului Sau de salvare a omului.

Apa are rolul de a spala, de a salva, dar si de a “ineca” (omori). Astfel a avut loc “salvarea prin apa” a celor 8 la potopul lui Noe (1Petru 3;20-21), apa spaland pamantul de pacat inecandu-i si omorandu-i pe cei neascultatori fata de Dumnezeu. Acel “botez” nedeclarat pe atunci avea sa se inteleaga pe masura ce poporul evreu invata sub Legea lui Moise cat de importanta este apa in legatura omului cu Dumnezeu. Acestia primeau invataturi prin diferite spalari transformate pe parcurs in ritualuri care sa poata tine treaza mintea incapatanata si “uituca” a evreilor razvratiti (Numeri 19;7-12). Pe acest principiu intalnim in Vechiul Testament “spalarile pentru curatire“ chiar daca in adevar apa materiala nu putea sa inlature pacatul din firea celor in cauza. Dumnezeu a pregatit poporul evreu spre o “crestere” ce avea sa aduca notiunea de “botez”, mai intai printr-o semnificatie in chip vazut ca semn de recunoastere, supunere si incredintare fata de o noua invatatura ce avea sa vina, cea a Mantuitorului (Ioan 1;31 / Matei 3;11) iar mai apoi pentru a-l pregati, in perioada apostolica, sa faca saltul spre intelepciunea duhovniceasca in care botezul aducea o “apa” a Duhului Sfant, nevazuta, de sorginte divina, raportata si ea pe masura evolutiei umane, dar mai ales pe masura puterii ce urma sa vina in crestini, prin Duhul Sfant. (Ioan 7;38-39 / 3;5)

LUCRARI ALE LUI DUMNEZEU CU OAMENII IN VECHIUL TESTAMENT PRIN INTERMEDIUL APEI : 

NOE - Semnifica salvarea prin apa – potop – a omenirii: 1Petru 3;20. Prin potop, Dumnezeu a reabilitat omul, curatand creatia Sa de relele si pacatele de pe pamant. Dumnezeu ”a lucrat” cu Noe doar la nivel de cunoastere, acesta cunoscand ”ca vine” si ”cand vine” potopul. Ca lucrare exterioara omului, Dumnezeu a cuprins tot pamantul la dimensiunea cea mai mare din punct de vedere material.

ILIE - Semnifica salvarea prin apa – ploaie – a poporului evreu, de la seceta: 1Imparati 17;1. Prin cuvantul lui Ilie, Dumnezeu dadea sau oprea ploaia. Dumnezeu ”a lucrat” cu Ilie nu numai la nivel de cunoastere, ci i-a dat si puterea de a opri ploaia. Ca lucrare exterioara omului, Dumnezeu a cuprins numai teritoriul evreu, deci la o dimensiune redusa pentru un popor.


IOAN - Matei 11;14 - Semnifica “salvarea” poporului evreu, in mod particular, de sub pacat si ”descoperirea” prin botezul cu apa, a Fiului lui Dumnezeu: Ioan 1;31. ”Botezul” lui Ioan era un “semn” prin care evreii erau indreptati spre pocainta de faptele lor rele. Dumnezeu ”a lucrat” cu Ioan nu numai prin cunoastere si putere (de a boteza), ci si de viziune a Duhului Sfant in chip de porumbel. Ca lucrare exterioara omului, Dumnezeu a cuprins doar zona unde boteza Ioan, incluzand direct pe fiecare om (evreu), in mod particular.

CONCLUZII: 

1. Se observa ca salvarea omului prin apa a pornit de la un nivel planetar si a ajuns sa se restranga treptat, atat zonal cat si uman, la nivel de individ (evreu). Iese in evidenta importanta pe care Dumnezeu o ia treptat din exteriorul omului (rasei umane) si o da individului în mod personal.

2. Toate “salvarile prin apa”, de la Noe pana la venirea lui Isus Cristos, au fost sub forma materiala, vizibila. Dumnezeu a dorit sa ne arate ca o datã cu jertfa lui Isus si restrangerea cantitativa si valorica a actiunii apei materiale in procesul de salvare a omului, urma sa se produca incheierea lucrarii divine prin intermediul apei materiale si totodata inceputul salvarii omului printr-o alta apa data de El, in interiorul omului, de natura duhovniceasca, nepalpabila si nevizibila.

3. Punctul “0” in lucrarea cu apa materiala, vizibila, are loc in momentul jertfei pe cruce a Mantuitorului, cand in mod vazut, din coasta lui Isus a curs apa, aratandu-se prin aceasta, ca lucrarea de “salvare” a omului de sub pacat va continua printr-o apa nevazuta, ce se va gasi in launtrul omului, adica Duhul Sfant.


BOTEZUL LUI IOAN

Se cunoaste ca Ioan Botezatorul era recunoscut in Israel ca proroc si ca orice proroc vestea poporului ceea ce urma sa fie. Prin chemarea la pocainta a poporului evreu, Ioan Botezatorul vestea venirea lui Mesia si izbavirea poporului Sau - Matei 3;7. Ioan boteza in raul Iordan, “scufunda in apa”, pe cei ce veneau la el sa-si marturiseasca pacatele - Matei 3;6 - incredintati fiind ca Ioan este prorocul, si implicit din frica de Dumnezeu, ascultare si speranta ca vor fi iertati de pacate. Nu era vorba de un ritual (cum a devenit in zilele noastre) ci de un act prin care cel “botezat” recepta totul ca pe un semn ce avea menirea sa-i deschida o noua perspectiva prin “metanoia” (schimbarea de gand). Metanoia sau pocainta pregatea pe cel in cauza sa treaca de la formalismul din Legea lui Moise dar si de la o mentalitate fara Dumnezeu, la una in care Dumnezeu le deschidea “usa” sa-L recunoasca pe Fiul nu atat in postura vietii traite pe pamant a Mantuitorului, cat mai ales dupa coborarea Duhului Sfant la Cincizecime.

Este important de stiut ca evreii care primeau acest “botez” prin actul in sine cu apa materiala, botezati in raul Iordan, isi recunosteau pacatele fata de Ioan, nu pentru ca acestia credeau in Isus Cristos sau pentru ca stiau cine va fi Mantuitorul (Isus nu era inca cunoscut) ci pentru ca ei credeau in Ioan si in ceea ce acesta le spunea despre Cel ce urma sa vina, Matei 3;11: ”Cat despre mine, eu va botez cu apa, spre pocainta; dar Cel ce vine dupa mine, este mai puternic decat mine, si eu nu sunt vrednic sa-I duc incaltamintele. El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc.”. Prin urmare, acel botez facut de Ioan era spre pocainta, nu in Cristos (sau “in” pocainta), ceea ce arata un inceput al celor care nu aveau cunostinta cine urma sa fie acel Mesia. In acest scop, de “pregatire” a evreilor pentru ceea ce urma sa se petreaca a fost facut acest botez, intr-un cadru specific vremurilor, al contextului evreiesc din secolul I si al legii religioase, un semn cu apa materiala, de care evreii aveau nevoie, obisnuiti sa existe un semn ori de cate ori o prorocie sau un fapt iesit din comun trecea peste “normalul” cunoscut de ei:

1Corinteni 1;22 / Matei 12;38: ”Atunci unii din carturari si din Farisei au luat cuvantul, si I-au zis: "Invatatorule, am vrea sa vedem un semn de la Tine!"
Astfel, se poate spune ca botezul practicat de Ioan cu apa materiala isi gasea importanta cata vreme prorocul a fost in viata si a fost “destinat” cu predilectie evreilor de sub Legea lui Moise. Mai apoi, acesta ramane intr-un cadru limitat, ca semn, si pentru o perioda de timp relativ scurta, pana ce avea sa creasca cunostiinta duhovniceasca in randul adunarilor crestine dupa moartea apostolilor. Importanta momentului o arata chiar Isus Cristos care se lasa “botezat”. Din pozitia Omului ce trebuia sa implineasca Legea, Cristos a fost nevoit sa treaca prin acea postura, fara de care Lucrarea Fiului n-ar fi fost completa pentru salvarea omului cazut iar “impacarea” omului cu Dumnezeu Tatal n-ar mai fi avut loc:

Matei 3;15: ”Drept raspuns, Isus i-a zis: "Lasa-Ma acum, caci asa se cade sa implinim tot ce trebuie implinit." Atunci Ioan L-a lasat.”

Pe langa raportarea la perioada in care se afla poporul evreu, menirea botezului lui Ioan a mai avut o conotatie, la nivel particular, pentru Ioan Botezatorul. Ca si profet, acesta avea nevoie de o “confirmare” divina care de aceasta data s-a si intamplat:

Matei 3;16: ”De indata ce a fost botezat, Isus a iesit afara din apa si in clipa aceea cerurile s-au deschis, si a vazut pe Duhul lui Dumnezeu pogorandu-Se in chip de porumbel si venind peste El.”
Al doilea aspect duhovnicesc al importantei botezului lui Ioan il reprezinta “aratarea” Mantuitorului lui Israel: Ioan 1;31: ”Eu nu-L cunosteam, dar tocmai pentru aceasta am venit sa botez cu apa: ca El sa fie facut cunoscut lui Israel.". Ceea ce nu s-a inteles inca este faptul ca Ioan Botezatorul nu L-a aratat pe Isus Cristos in chip cunoscut poporului, nu le-a spus evreilor ca El este Fiul sau Mantuitorul. Ioan L-a facut “cunoscut” doar in mod propovaduitor, marturisind pentru mai tarziu, astfel incat, mai intai ucenicii, apostolii si mai apoi crestinii sa poata recunoaste tot ceea ce el profetise. Cu alte cuvinte, Ioan facea “cunoscut” pentru cei ce aveau sa primeasca Duhul Sfant dupa Cincizecime, pentru ca el era profet. Acest lucru este dovedit chiar de spusele evanghelistilor si de tot ceea ce se deduce din logica desfasurarii evenimentelor prin care nimeni din popor n-a putut sa-L recunoasca pe Isus ca fiind Mantuitorul (cu exceptia ucenicilor), ci doar ca profet.

Luca 3;21: ”Dupa ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat si Isus; si pe cand Se ruga, s-a deschis cerul,” versetul ne arata ca in acel context Isus a fost “ultimul” botezat, deci nu mai era nimeni din popor care sa asiste la botezul lui Isus si implicit sa-L recunoasca ca fiind Mesia. Mai mult, Ioan 1;32-34: ”Ioan a facut urmatoarea marturisire: "Am vazut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel si oprindu-Se peste El. Eu nu-L cunosteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, mi-a zis: "Acela peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si oprindu-Se, este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant." si eu am vazut lucrul acesta, si am marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu."


Se observa clar ca pe “porumbel” L-a vazut doar Ioan, in chip de vedenie (nu porumbel carnal) fiindca era profet. Dumnezeu spune catre Ioan “….vei vedea…”, nu “veti vedea”, iar Ioan confirma prin spusele “eu am vazut lucrul acesta…” ceea ce demonstreaza logica si diferenta dintre proroc si popor, dar si “explica” de ce nimeni nu L-a recunoscut ca fiind Mantuitorul pana la momentul rastignirii. De acest “semn” nu a avut parte decat Ioan Botezatorul caci daca evreii il recunosteau, nimeni nu ar fi indraznit sa-L rastigneasca. Chiar si ucenicii il “recunosc” pe Isus ca fiind Mesia doar dupa ce Ioan Botezatorul le spune:

Ioan 35-36: ”A doua zi, Ioan statea iarasi cu doi din ucenicii lui… si, pe cand privea pe Isus umbland, a zis: "Iata Mielul lui Dumnezeu!" spusele ucenicului Andrei din versetul 41 intarind cele de mai sus: ”El, cel dintai, a gasit pe fratele sau Simon, si i-a zis: "Noi am gasit pe Mesia" (care, talmacit inseamna Cristos).”

O prima concluzie care se desprinde ar fi ca botezul lui Ioan nu aducea evreilor descoperirea la propriu a Persoanei Mantuitorului si nici adevarata pocainta crestina, ci doar “pregatirea” sufleteasca pentru momentul in care avea sa li se descopere cine era Acesta, dupa ce Cristos urma sa fie inaltat la Cer. In acelasi timp, botezul lui Ioan marcheaza sfarsitul Legii prin prisma practicilor de inchinare si ritualuri materiale.”Robia” evreilor in chip duhovnicesc se incheie o data cu invierea lui Isus, prin care “…toate s-au facut noi”. Se trece astfel la o invatatura superioara, total diferita, ce urma sa fie inteleasa si traita treptat, Mijlocitorul fiind “punctul” de trecere prin care “cele vechi s-au dus…” iar botezul si celelalte aspecte din Lege avand o semnificatie fara legatura cu cele materiale sau vazute: 2Corinteni 5;16: ”Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si chiar daca am cunoscut pe Cristos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta. ”

 Perioada apostolica a avut “rolul” scoaterii poporului evreu de sub invataturile rigide dar si ritualice ale Legii apostolii fiind cei care au adus invatatura Duhului Sfant prin darul credintei propovaduite dar si traite prin cele ale Adunarii, ce nu avea nimic in comun cu cele vazute (caci de aceea vorbim de duh). Ei au fost martirii ce au lucrat in aceasta “trecere” anevoioasa mai ales pentru poporul evreu caci neamurile nu erau “prinse” de tot felul de “spalari” sau botezuri ale Legii. In acest sens tot ce regasim in Faptele Apostolilor cu privire la botez vine sa confirme “trecerea”, atat prin expresii (vorbind de botez), cat si prin marginalizarea botezului lui Ioan observata in spusele lui Pavel, care devine la un moment dat categoric impotriva practicarii acestei “scufundari” in apa materiala.

Ritualul botezului cu apa materiala din zilele noastre, adica botezul lui Ioan, nu face decat sa dovedeasca starea evreilor moderni ai Legii lui Moise, o stare in care se aflau evreii secolului I inainte de descoperirea Persoanei lui Isus ca Mantuitor. Daca pentru cei de atunci totul era pe deplin explicabil prin prisma Legii si a contextului religios dar si evolutiv uman, pentru cei de acum nu are nici o justificare. Diferenta este enorma, intrucat cei din zilele noastre stiu cine este Mantuitorul inainte de a face botezul ritualic cu apa, in timp ce evreii secolului I nu aveau cunostinta de acest lucru.

Marcu 16;15 / Luca 24;47 /Matei 28;19: “Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. “

 Se observa ca Isus Cristos inviat ii trimite pe ucenici sa faca la randul lor ucenici. In acest context nu vorbim de apostoli, ci de ucenici intrucat Duhul Sfant inca nu coborase pe pamant. Prin urmare, raportarea se face la “nivelul” uceniciei, acelui inceput prin care ei vesteau invierea lui Isus. Pentru acea perioada se poate intelege ca botezul cu apa materiala putea fi faptuit in continuare de catre ucenici avand in vedere tot cadrul religios existent atunci, acest “semn” fiind folositor atat pentru evrei cat si pentru neamuri. Totusi, dincolo de indemnul de a boteza, Cristos le spune si in ce fel trebuie facut acest lucru: “...in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant”, care schimba radical esenta mesajului. Se ridica intrebarea: puteau ucenicii sa boteze in Numele Sfantului Duh? Ce botez cunoscusera acestia pentru a fi indreptatiti sa boteze in Numele Acesta?! Este clar ca botezul lui Ioan nu “continea” nimic din “formula” spusa de Cristos, deci altul era botezul la care facea referire Isus.

De fapt, Cristos vorbeste dintr-o dimensiune divina, raportandu-se la viitor, mai exact dupa Cincizecime, cand urma sa se descopere adevaratul botez. Nu se poate vorbi in Numele Cuiva daca nu se cunoaste despre cine este vorba. Intrucat nici ucenicii nu cunosteau botezul prin invatatura Duhului Sfant, este usor de inteles ca nu puteau boteza prin tot ceea ce presupunea botezul inteles si vestit de Isus. Prin urmare, indemnul de a boteza continea doua aspecte: o prima parte in care ucenicii, fiind evrei, puteau sa se foloseasca de acel botez cu apa materiala ca “semn” de acceptare din partea celor ce-l primeau si prin care sa vesteasca invierea lui Isus iar al doilea aspect avea o conotatie strict duhovniceasca ce urma a fi inteleasa dupa ce crestinii ajungeau sa cunoasca prin “hrana tare” adevaratul botez si intelegerea lui raportata la Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

In versetul 15, capitolul 16, din Evanghelia lui Marcu, Cristos arata clar scopul pentru care ucenicii puteau sa se foloseasca de acel botez material: ” …propovaduiti Evanghelia la orice faptura…” iar in versetul 16: ”Cine va crede si se va boteza, va fi mantuit; dar cine nu va crede, va fi osandit. “. Deci, referirea lui Isus se face la botezul crestin cu care si El a fost botezat, cel cu Duh Sfant si cu foc. Numai acest botez poate aduce mantuirea, nu si cel practicat de Ioan sau ucenicii lui Isus.
Mai mult, si in Evanghelia lui Luca, 24;47, se observa acelasi scop al botezului acelei vremi, cel de a-L face cunoscut pe Cristos propovaduindu-se pocainta si iertarea pacatelor. Nu intamplator se aminteste in verset: “…incepand de la Ierusalim”, deoarece botezul lui Ioan, ca semn, putea fi acceptat mai usor de catre evrei iar pe de alta parte dovedeste justetea practicarii botezului cu apa in acea perioada pentru ca “trecerea” se facea de la invataturile evreiesti primite sub Legea lui Moise la invataturile Duhului Sfant ce urmau sa vina si pentru neamuri.

In ceea ce priveste Faptele Apostolilor 2;38-39, contextul este si mai elocvent. Dupa cum se cunoaste, apostolul Petru a fost trimis pentru evrei, in timp ce Pavel este numit apostolul neamurilor. Prin urmare, raportarea lui Petru la poporul evreu s-a facut tinandu-se cont de toate invataturile din urma, cu o atentie si grija mai mare pentru ca nimeni sa nu se poticneasca. De aceea, “trecerea” la invatatura Duhului Sfant a fost mai greoaie pentru evreii acelei vremi, ei avand nevoie de un timp mai indelungat pentru a lasa in urma vechile invataturi ale Legii. “Confruntarea” dintre apostolii Pavel si Petru reprezinta o pilda in acest sens. Ca atare, spusele lui Petru din versetul 38 arata “pasii” evreiesti in insusirea unor lucruri intamplate anterior. Acesta vorbeste despre un botez “in Numele lui Isus Cristos” si nu despre botezul lui Ioan. In versetul 39, apostolul Petru face o precizare despre primirea Duhului Sfant ca si fagaduinta si nu cu referire la botezul cu apa materiala a lui Ioan.

Revenind la capitolul 24, versetul 19 din Evanghelia lui Matei, pe langa cele expuse mai sus, trebuie analizat in ce fel se raporteaza expresia: “...in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant” la contextul istoric religios al celor relatate in textele intalnite. A fi botezat inseamna “a fi scufundat in apa”. A fi botezat “…in Numele…” presupune, din punct de vedere duhovnicesc, a fi “scufundat” in apa Celui despre care se vorbeste, adica “a fi scufundat” in “apa” (cunostiinta) Aceluia despre care se aminteste in text. De ce s-ar intelege astfel?! Pentru ca tot Cristos ne invata sa intelegem duhovniceste, prin transfigurare, cuvinte de baza ce tin de legatura noastra cu Dumnezeirea: Ioan 7;38-39: ”Cine crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau sa-L primeasca cei ce vor crede in El. Caci Duhul Sfant inca nu fusese dat, fiindca Isus nu fusese inca proslavit. “ Aceasta “apa vie” produce “rauri” care reprezinta, de fapt, invataturile in care cel botezat este “scufundat” de Duhul Sfant si care sunt date mai departe celor ce le aud. A fi botezat “…in Numele…” inseamna ca acel crestin este “scufundat” in invatatura Celui amintit, primind pe deplin, in timp, invatatura in care urmeaza sa traiasca si in fapt.

Prin urmare, botezul “…in Numele…” nu arata o scufundare intr-o apa materiala a Tatalui, Fiului sau a Duhului Sfant, aceea ramanand in urma si reprezentand un botez prin care Ioan Botezatorul “arata” diferenta intre o intelegere pamanteasca a botezului, ce tinea de “semn”, pentru cei fara credinta si o alta intelegere, duhovniceasca, prin care “scufundarea in apa” tine de apa cereasca care poate sa se regaseasca cu adevarat in definitia credintei de la Evrei 11;1.

Totodata, spusele Mantuitorului pot fi intelese si mai bine daca se iau in considerare invataturile Tatalui (din Vechiul Testament, venite prin Legea lui Moise), invataturile Fiului, (cat timp a fost pe pamant) iar dupa aceea invataturile Duhului Sfant, venite prin apostoli, toate acestea raportate chiar si cronologic, ajutandu-ne sa intelegem ca “scufundarea in apa” a acestora reprezinta o conditie pentru cel care isi doreste mantuirea sufletului. Cu alte cuvinte, crestinul trebuie sa cunoasca bine invataturile amintite (sa fie “scufundat” in aceste “ape’) sau altfel spus sa inteleaga si sa traiasca, prin credinta, in aceste invataturi daca vrea sa primeasca viata vesnica.
Cultele religioase au procedat exact invers; au adus in prim plan botezul lui Ioan, cel cu apa materiala si au inteles spusele lui Isus ca pe o “formula” obligatorie, scolistica, transformand botezul intr-o sceneta umana, un teatru ritualic, coborand valoarea botezului la un act fatarnic pentru ochii oamenilor, totul invartindu-se in jurul intelegerii adliteram. De aici si “sacralitatea” lui inteleasa de ortodocsi si catolici, cultele protestante si neoprotestante apropiindu-se mai mult de adevar, neputand insa depasi slabiciunea ramasa prin invatatura (dar si ca act ritualic), reducandu-l la un “simbol”. Nici chiar la nivel simbolic acest act nu-si gaseste justificarea biblica, tinand cont de ceea ce presupune Calea crestina.

Este important de observat ca in perioada apostolica se intalneste doar expresia “in Numele lui Isus”, nu si “in Numele Duhului Sfant”, ceea ce intareste si mai mult aspectul “tranzitoriu” in care intra botezul lui Ioan, ca si act material, locul sau fiind luat de invatatura despre Isus Cristos inviat. Propovaduirea acestei invataturi insemna ca cel in cauza este botezat in Numele lui Isus, data fiind “scufundarea” in aceasta “apa” a cunoasterii despre El.

In acest sens intalnim Faptele Apostolilor 2;38: "Pocaiti-va", le-a zis Petru, "si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Cristos, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh.” Cu alte cuvinte, “schimbati-va gandul” pentru a va “scufunda” in “apa” (cunostiinta) despre Isus Cristos spre a primi iertarea caci o data implinite aceste lucruri va veni si darul Duhului Sfant care este credinta. Trebuie luat in considerare si faptul ca aici vorbeste apostolul Petru, cel care propovaduia evreilor, deci raportarea se facea la nivelul lor la care trebuia sa se pastreze obligatoriu, in fapt, si actul de a boteza cu apa materiala pentru a nu-i poticni. Tot datorita acestui motiv, apostolul Petru spune la Faptele Apostolilor 10;46-48:
”Caci ii auzeau vorbind in limbi si marind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: "Se poate opri apa ca sa nu fie botezati acestia, care au primit Duhul Sfant ca si noi?" Si a poruncit sa fie botezati in Numele Domnului Isus Cristos. Atunci l-au rugat sa mai ramana cateva zile la ei. “ - de unde se observa deja intrarea in plan secundar a infaptuirii botezului cu apa materiala, cel “mostenit” de la Ioan, tocmai pentru a arata ca treptat acesta urma sa dispara din ceea ce inseamna credinta, cei prezenti in context fiind botezati atat cu botezul lui Ioan, dar si cu “botezul” in Numele Domnului Isus. Logica duhovniceasca demonstreaza, prin text, ca cineva care primeste darul Duhului Sfant, ca si putere de manifestare, nu-L poate primi decat in conditiile in care il recunoaste pe Cristos ca si Mantuitor. Ca atare, acestia urmau sa fie “botezati” in Numele Domnului, prin “scufundarea” in “apa” cunostiintei depline despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, si nu cu apa materiala care nu mai avea nici o relevanta. In acest context, botezul lui Ioan a avut doar rolul de a nu poticni pe cineva, el trebuind a fi practicat in conditiile istorico-religioase si a slabiciunii umane existente atunci la evrei. Mai mult, se poate afirma ca botezul lui Ioan s-a infaptuit in acel context in urma primirii Duhului Sfant si evident a recunoasterii lui Isus Cristos ca Mantuitor, ceea ce dovedeste ca insemnatatea lui trebuia altfel perceputa decat in perioada vietii pe pamant a lui Ioan Botezatorul si a lui Isus. Un lucru foarte important il reprezinta faptul ca primirea Duhului Sfant in perioada apostolica se facea cunoscuta, ca si nivel de putere, altfel decat in perioada actuala. Dumnezeu dadea aceasta putere pe masura putintei celor de atunci de a o “duce”, aceasta putere crescand treptat in cei care Il primeau pe Cristos, exceptie facand apostolii la care plinatatea puterii Duhului Sfant s-a facut mult mai rapid cunoscuta si simtita.

Sensul botezului “in Numele lui Isus”, inteles prin prisma invataturii despre El, il regasim si in Evanghelia lui Luca 24;47: ”...sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, in Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, incepand din Ierusalim.”, de unde reiese ca aceasta “propovaduire” reprezinta de fapt ” botezul” intrucat doar prin “scufundarea” in aceasta “apa” a cunoasterii se poate propovadui altora. Aceeasi intelegere rezulta si din urmatoarele versete:

Faptele Apostolilor 4;18: “Si dupa ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu nici un chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. ”
Faptele Apostolilor 5;40: “Ei au ascultat de el, si, dupa ce au chemat pe apostoli, au pus sa-i bata cu nuiele, i-au oprit sa vorbeasca in Numele lui Isus, si le-au dat drumul. ”

Urmatoarele exemple ilustreaza momentul dupa ce Filip propovaduieste Evanghelia si Numele lui Isus Cristos. Barbatii si femeile de fata cred si doar apoi sunt considerati botezati, dupa ce acestia primesc toata invatatura. Se observa ca ei nu se aflau inca in Numele lui Isus”, fiind doar intr-un inceput de invatatura. Prin urmare, dupa primirea acestei invataturi, ei urmau sa fie “botezati”, pentru ca mai apoi, la randul lor, sa-L poata propovadui pe Cristos, avand cunostiinta deplina despre Acesta. Desigur, nu lipsea din cadru nici actul cu apa materiala, acel botez al lui Ioan, normal si pe deplin justificabil in acea perioada, in care Biblia nu exista in forma scrisa, in locul ei “functionand" semnele si minunile care aveau un rol definitoriu pentru a incredinta si intari pe cel ce primea Vestea cea Buna.

Faptele Apostolilor 8;12: “Dar cand au crezut pe Filip, care propovaduia Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu si a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezati, atat barbati cat si femei. Chiar Simon a crezut; si dupa ce a fost botezat, nu se mai despartea de Filip, si privea cu uimire minunile si semnele mari care se faceau.”

In acelasi inceput de credinta in care Isus Cristos era vestit si dovedit ca fiind Fiul lui Dumnezeu inviat dintre cei morti, se situeaza si botezarea famenului de catre Filip:

Faptele Apostolilor 8;36-38: “Pe cand isi urmau ei drumul, au dat peste o apa. si famenul a zis: "Uite apa; ce ma impiedica sa fiu botezat?" Filip a zis: "Daca crezi din toata inima, se poate." Famenul a raspuns: "Cred ca Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu." A poruncit sa stea carul, s-au pogorat amandoi in apa, si Filip a botezat pe famen. ”

Mai intai se ridica intrebarea: de ce famenul il intreaba pe Filip “ce ma impiedica sa fiu botezat ?”, acesta referindu-se la apa materiala daca ar fi sa ne raportam ad literam la context. Intrebarea lui pare oarecum ciudata avand in vedere discutia din car, cu Filip, pana in acel moment acesta citind din Vechiul Testament, din Isaia, fara a intelege nimic. Mai apoi, dupa ce Filip ii propovaduieste pe Isus, famenul Il recunoaste pe Acesta ca Fiu al lui Dumnezeu, “din toata inima”, fapt ce demonstreaza ca totul s-a intamplat prin puterea Duhului Sfant. Daca nu ar fi crezut, din toata inima, conform spuselor lui Filip, nu s-ar fi putut el boteza cu apa materiala?! Ba da, intrucat aceasta conditie nu este valabila pentru altii si prin urmare, ceea ce spune Filip nu are legatura cu botezul cu apa materiala. Atunci cu ce ar avea legatura? Evident cu raportarea la starea si cunostiintele famenului, a contextului de inceput in invatatura despre Isus, un inceput in care “nevoia” de “semn” a famenului era pe deplin justificata si necesara, acesta intrebandu-l pe Filip ce-l impiedica sa faca si acel botez cu apa materiala, chiar daca Duhul Sfant ii deschisese mintea. Se observa ca famenul nu era inca “in Cristos”, acesta fiind doar in postura de a-L recunoaste ca Fiu iar dupa cum se stie, a fi “in Cristos” presupune o viata duhovniceasca in care experienta crucii sa-si fi facut deja prezenta. Asadar, raspunsul lui Filip la intrebarea famenului ar putea suna cam asa: “Daca crezi din toata inima ca mai este nevoie, atunci se poate”, deoarece cunostiinta nu era deplina pentru a-i opri constiinta sa mai se boteze si cu botezul lui Ioan.

In plan opus atitudinii lui Filip, care il lasa pe famenul etiopian sa decida daca mai era necesar sa se scufunde si in apa materiala, intalnim pozitia apostolului Petru descrisa la Faptele Apostolilor 10;48, cand din pricina evreilor taiati imprejur, Petru porunceste ca acestia sa fie botezati si cu apa materiala. Iata doua raportari total diferite in aceeasi perioada apostolica, amandoua raportate perfect de apostoli la conditia celor botezati. Petru, cunoscand “mentalitatea” si slabiciunea evreiasca, aplica autoritatea conducatorului cu care evreii erau obisnuiti, se “foloseste” si de botezul lui Ioan pentru ca acestia sa nu se poticneasca, pastrand tot “tabloul” cu care ei erau obisnuiti. De cealalta parte, Filip, avand langa el un etiopian (adica, unul dintre “neamuri”), se raporteaza la usurinta mai mare cu care “neamurile” puteau primi Evanghelia, acestia nefiind “legati”, ingreunati, de vreo alta invatatura venita din Legea lui Moise, precum o aveau evreii, invatatura la care urma sa se renunte mai tarziu din cauza neputintei si slabiciunii acesteia fata de darul credintei prin care crestinii aveau sa inteleaga viata duhovniceasca.

Convertirea lui Saul, devenit apostolul Pavel, reprezinta o noua dovada ca botezul cu apa materiala nu mai reprezenta decat un “adjuvant” pentru a nu poticni pe nimeni, daca ar fi sa intelegem ca la Faptele Apostolilor 9;18 chiar se ridica problema unui asemenea botez :

Faptele Apostolilor 9;18: “Chiar in clipa aceea, au cazut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a capatat iarasi vederea. Apoi s-a sculat, si a fost botezat. ”

Despre botezarea lui Pavel de catre Anania, citim la Faptele Apostolilor 22;12: ”Si a venit la mine un om, numit Anania, barbat temator de Dumnezeu, dupa Lege, si pe care toti Iudeii, care locuiesc în Damasc, il vorbeau de bine.”. Din acest verset reiese postura in care se afla Anania, ”…temator, dupa Lege”, ceea ce justifica faptuirea botezului lui Ioan in cazul lui Pavel, mai ales ca in versetul 16 Anania, prin spusele sale, confirma toate cele explicate mai sus: “Si acum, ce zabovesti? Scoala-te, primeste botezul, si fii spalat de pacatele tale, chemand Numele Domnului.", indemnandu-l sa “primeasca” acel botez (fara sa-l impuna, ca o conditie) din cauza contextului religios evreiesc existent. De asemenea, se observa si “etapa” in care se afla, de chemare a Numelui Domnului, o “etapa” de inceput in cunoasterea despre Cristos.

Mergand mai departe pe “urmele” lui Pavel ajungem la Faptele Apostolilor 19;1-6 care edifica pe deplin cele descrise pana acum si demonstreaza clar faptul ca botezul lui Ioan se situeaza dincolo de ceea ce presupune credinta in Cristos, prin prisma invataturii Duhului Sfant, ramanand doar un “semn” pentru acea perioada, prin care se putea ajunge la cunoasterea despre Isus Cristos.

Faptele Apostolilor 19;1-6: “Pe cand era Apolo în Corint, Pavel, dupa ce a trecut prin tinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a intalnit pe cativa ucenici, si le-a zis: "Ati primit voi Duhul Sfant cand ati crezut?" Ei i-au raspuns: "Nici n-am auzit macar ca a fost dat un Duh Sfant." Dar cu ce botez ati fost botezati?" le-a zis el. Si ei au raspuns: "Cu botezul lui Ioan." Atunci Pavel a zis: "Ioan a botezat cu botezul pocaintei, si spunea norodului sa creada in Cel ce venea dupa el, adica in Isus." Cand au auzit ei aceste vorbe, au fost botezati in Numele Domnului Isus. Cand si-a pus Pavel mainile peste ei, Duhul Sfant S-a pogorat peste ei, si vorbeau in alte limbi, si proroceau. “

Se observa ca intalnirea acestor ucenici cu apostolul Pavel lamureste pe deplin faptul ca botezul “in Numele lui Isus” nu are nici o legatura cu botezul lui Ioan, fiind vorba despre un alt fel de “botez”. Ucenicii fusesera botezati cu acel botez cu apa materiala si nu auzisera de Duhul Sfant! Mai mult, apostolul Pavel delimiteaza bine si afirma ca botezul lui Ioan, cu apa materiala, avea doar rolul “schimbarii de gand”, adica al pocaintei, prin care se putea ajunge la cunostiinta despre Isus cel inviat (ceea ce in zilele noastre nu mai e nevoie), credinta in Cristos venind abia dupa acceptarea botezului lui Ioan si nu o data cu acel act material, in “a treia etapa” urmand ca Duhul Sfant sa “vorbeasca” prin ei. (Faptele Apostolilor 19;6)

Distinctia pe care o face apostolul Pavel intre cele doua botezuri, cel al lui Ioan si cel “in Numele lui Isus” nu lasa loc de speculatii, cu atat mai mult cu cat din relatarea in sine se observa diferenta de stare si de putere a ucenicilor inainte si dupa primirea botezului “in Numele lui Isus” si mai ales dupa botezul cu Duh Sfant.

In perioada apostolica, botezul lui Ioan a reprezentat o “unealta” necesara atat pentru “neamuri” dar mai ales pentru evrei. Scopul apostolilor a fost sa nu poticneasca pe nimeni astfel incat noua invatatura despre Cristos sa “armonizeze” diferentele dintre evrei si “neamuri”, sa le “uneasca” intr-un singur gand, o singura credinta si un singur botez, acestia “folosindu-se” de apa materiala in functie de starea si contextul in care se aflau cei prezenti. “Trecerea” de la invatatura semnelor si minunilor la invatatura Duhului Sfant s-a facut si in cazul botezului (botezul lui Ioan). La inceput a functionat ca o conditie (mai ales pentru evrei), pentru ca mai apoi sa fie “folosit” pe parcursul sau la sfarsitul lucrarii de “transformare” al celor in cauza. Treptat, acesta a fost dat deoparte, depasit, eliminat valoric, chiar si ca procedura, cu cat “cresterea” in invatatura Duhului Sfant urma sa-si faca din ce in ce mai mult prezenta. In zilele noastre, botezul lui Ioan arata clar ca cei care inca il practica nu au ajuns sa aiba suficienta credinta, asa cum este ea definita la Evrei 11;1 sau la 2Corinteni 4;18: ”Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad, ci la cele ce nu se vad; caci lucrurile care se vad, sunt trecatoare, pe cand cele ce nu se vad, sunt vesnice.”

Inceputul este aratat chiar de Mantuitor, in Evanghelia lui Matei 20;22: ”Drept raspuns Isus a zis: "Nu stiti ce cereti. Puteti voi sa beti paharul pe care am sa-l beau Eu, si sa fiti botezati cu botezul cu care am sa fiu botezat Eu?", unde se observa diferenta dintre botezul material al lui Ioan si botezul ce urma sa fie cunoscut de crestini dupa coborarea Duhului Sfant, adevaratul botez pe care El urma sa-l “arate”, celor ce aveau “ochi de vazut si urechi de auzit”, in postura de pe crucea Golgotei. Isus continua afirmand in versetul 23: "Este adevarat ca veti bea paharul Meu, si veti fi botezati cu botezul cu care am sa fiu botezat Eu:…”, intarind ideea ca adevaratul botez, acel “un singur botez”, avea sa fie inteles prin prisma celor ce urmau sa se petreaca cu El, acestea semnificand botezul “cu Duh Sfant si cu foc”. De aici se porneste in analiza duhovniceasca a botezului crestin, adica a “scufundarii” intr-o apa duhovniceasca cu atat mai mult cu cat, Ioan Botezatorul spunea: “Cat despre mine, eu va botez cu apa, spre pocainta; dar Cel ce vine dupa mine, este mai puternic decat mine, si eu nu sunt vrednic sa-I duc incaltamintele. El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc. ”, apa reprezentand chiar Duhul Sfant. Evident ca spusele lui Ioan urmau sa aiba insemnatate duhovniceasca abia dupa coborarea Duhului Sfant, la Cincizecime, Cristos “botezand’, prin trimiterea Duhului Sfant peste cei ce erau pe cale de a fi mantuiti.

Astfel, botezul “cu Duh Sfant si cu foc” urma sa constituie adevaratul botezul prin care se ajungea la mantuire, botez “aplicat” mai intai chiar lui Isus Cristos (Romani 8;29). Acest lucru s-a intamplat nu pentru ca El avea nevoie de acest botez, fiind Fiul lui Dumnezeu, plin de Duh Sfant, ci pentru ca lucrarea de rascumparare a “omului” presupunea “trecerea” Sa prin acest botez, in numele “Omului” cazut, pentru implinirea lucrarii de rascumparare si totodata pentru a ne lasa o pilda duhovniceasca, sa intelegem ce reprezinta cu adevarat botezul pe Calea Lui spre mantuire.

Cine afirma ca are cunostinta de Cuvantul lui Dumnezeu si crede in El, nu va lua in considerare doar Dragostea Lui, ci si dreptatea, prin care El judeca toate. Nimeni nu are voie sa faca abstractie de masura dreapta cu care judeca Dumnezeu, daca vrea sa fie corect si sa inteleaga ca raportarea la ce este drept nu inseamna raportarea la cele pamantesti, ci la cele Ceresti, ale naturii divine, sau mai bine spus, la “masura” duhovniceasca (1Corinteni 2;14). Astfel, cand vorbim de un botez, si nu numai, acesta trebuie regasit la oricine este considerat mantuit, indiferent de contextul descris. Asa cum oamenii isi cauta dreptatea pe pamant, folosindu-se de legi omenesti, valabile pentru toti, in acelasi fel, cand se vorbeste de dreptate cereasca, se folosesc aceleasi “legi” ale Duhului, pentru toti, indiferent de situatia data. Din moment ce “Legea” se schimba, ea trebuie aplicata, indiferent de loc sau de cel aflat in discutie, intrucat Dumnezeu este drept.

Adevaratul botez crestin “cu Duh Sfant si cu foc” se regaseste si in cazul talharului mantuit de pe cruce. Versetele 9 si 10 din capitolul 10 a Epistolei lui Pavel catre Romani ne arata clar care sunt cele doua conditii de mantuire valabile pentru un om:

”Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire”.


In “tabloul” botezului talharului mantuit se regasesc toate “elementele” necesare mantuirii omului. Mai mult se “dovedeste” si inutilitatea botezului cu apa materiala pentru cel ce urmeaza sa fie mantuit. Nu intamplator, Evanghelia lui Matei ne spune ca inainte ca Duhul Sfant sa-i deschida mintea chiar si acest talhar il batjocorea pe Isus Cristos (Matei 27;44), tocmai pentru a ne arata “trecerea” de la acea stare hulitoare (lumeasca) la starea de a-l recunoaste pe Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Acest lucru s-a realizat direct, printr-o apa nevazuta, adica prin Duhul Sfant, “rolul” unui eventual botez cu apa materiala (al lui Ioan) fiind nul, fara nici un efect inaintea lui Dumnezeu, de unde rezulta ca acel botez al lui Ioan tinea doar de “ochii” evreilor si a slabiciunii acelei vremi. De fapt, nici unuia dintre evreii prezenti la rastignire nu i-a fost dat sa auda sau, si mai mult, sa creada ca in acele momente avea loc un botez duhovnicesc cu talharul aflat pe cruce.

Analizand mai departe, se observa ca talharul, caruia apa ii deschide mintea, il recunoaste pe Fiul lui Dumnezeu iar cuvintele lui releva o stare de pocainta, de cainta. Mai mult, acesta savarseste chiar si un fapt din credinta, prin mustrarea pe care i-o aplica celuilalt talhar nemantuit:

Luca 23;39-43: ”Unul din talharii rastigniti Il batjocorea, si zicea: "Nu esti Tu Cristosul? Mantuieste-Te pe Tine insuti, si mantuieste-ne si pe noi!" Dar celalalt l-a infruntat, si i-a zis: "Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care esti sub aceeasi osanda? Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar omul acesta n-a facut nici un rau." Si a zis lui Isus: "Doamne, adu-ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!" Isus a raspuns: "Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai."

Iata ca talharul a crezut in inviere si a marturisit cu gura, implinind in fapt cele doua conditii ale mantuirii prin apa botezului, adica prin Duhul Sfant. Este bine stiut faptul ca fara interventia Duhului Sfant nu se poate vorbi de mantuire. Nici chiar ucenicul Petru nu a putut sa-L recunoasca pe Cristos fara interventia Duhului Sfant (Matei 16;17). In concret, tinand cont de spusele Mantuitorului despre botezul “cu Duh Sfant si cu foc”, cu care si El urma sa fie botezat, se intelege, de la sine, ca de acest botez crestin a avut parte si talharul mantuit, fiind vorba de aceeasi ipostaza in care s-a aflat si Mantuitorul, amandoi suferind crucea la propriu, chiar daca talharul ajunsese pe cruce prin cele drept meritate.

Comparativ cu cele spuse de Cristos despre botezul cu care urma sa fie botezat, cele amintite tot de El catre Nicodim, in Evanghelia lui Ioan 3;5, prin expresia “din apa si din Duh”, tine de o raportare a Lui la starea de intelegere a lui Nicodim, o raportare la contextul religios al perioadei respectiv, mai ales ca Nicodim era “fruntas” printre farisei. Expresia din Evanghelia lui Ioan 3;5 denota o stare de “trecere”, ca perceptie si fapt pentru cei slabi, de pregatire, in acel context, pentru saltul ulterior la botezul “cu Duh Sfant si cu foc”, mai ales ca pentru urechile lui Nicodim dar si pentru ceilalti evrei inca neintorsi la Dumnezeu, apa amintita de Isus era “reprezentata” de botezul lui Ioan, ei nefiind inca in stare sa “duca” ceea ce urmau sa primeasca (Romani 6;19). Conditia ridicata de Isus catre Nicodim era raportata la contextele amintite si nu la o interpretare duhovniceasca, deoarece esenta se regaseste in spusele prorocului Ioan: “cu Duh Sfant si cu foc” precum a fost botezul de care a avut parte Mantuitorul, dar si talharul de pe cruce.

Mergand mai departe in analiza, o data ce din exemplul talharului mantuit reiese ca botezul crestin il “face” Duhul Sfant si nu omul, se pot intelege usor spusele apostolului Pavel de la 1Corinteni 1;14- 17: ”Multumesc lui Dumnezeu ca n-am botezat pe nici unul din voi, afara de Crisp si Gaiu, pentru ca nimeni sa nu poata spune ca ati fost botezati in numele meu. Da, am mai botezat si casa lui Stefana; incolo, nu stiu sa mai fi botezat pe altcineva. “De fapt, Cristos m-a trimis nu sa botez, ci sa propovaduiesc Evanghelia: nu cu intelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Cristos sa fie facuta zadarnica.”, aratand, inca de pe atunci, pericolul continuarii unui astfel de botez cu apa materiala prin cele spuse in versetele 12 si 13:

”Vreau sa spun ca fiecare din voi zice: "Eu sunt al lui Pavel!" - "Si eu, al lui Apolo!" - "si eu, al lui Chifa!" - "Si eu, al lui Cristos!" Cristos a fost impartit? Pavel a fost rastignit pentru voi? Sau in numele lui Pavel ati fost voi botezati?”

Se poate observa ca inca de pe vremea lui efectul negativ urma sa duca la aparitia viitoarelor culte religioase, Pavel prefigurand acest rau imens care s-a dezvoltat tocmai din cauza “interpretarii” gresite a botezului. La baza acestei cangrene a stat incredintarea gresita in cele vazute si practicate, nevoia de “semn” ducand mintea umana sa se “agate” de materie, indiferent daca la mijloc este vorba de locuri, personaje biblice. Cine este sincer in cautarea adevarurilor lui Dumnezeu nu poate sa nu observe ca cele spuse de apostolul Pavel anticipau aparitia miilor de culte religioase iar el nu a dorit lucrul acesta, intrucat stia ca acel adevar “o singura credinta, un singur botez”, nu avea cum sa se mai pastreze sau sa se mai implineasca cu adevarat duhovniceste, ci doar sa fie falsificat. In zilele noastre, nu se mai spune: ”noi suntem ai lui Pavel, Chifa, etc”, ci “noi suntem ortodocsi, catolici, baptisti, penticostali, evanghelisti, etc…” De unde au rezultat toate acestea?! De la astfel de intelegeri slabe ale invataturii biblice, precum practicarea botezului lui Ioan, care au pastrat actul in sine si au devenit un motiv de cearta si dezbinare, apostolul Pavel cunoscand ca inchinarea la Dumnezeu prin practica ritualica, materiala, ducea la fatarnicie si pricina de poticnire. Nimeni nu tine cont de spusele Mantuitorului din Evanghelia lui Luca 12;1: “Mai intai de toate, paziti-va de aluatul Fariseilor, care este fatarnicia.”

Pe de alta parte, Pavel ne arata clar ca, daca el ca apostol al neamurilor nu a fost trimis sa boteze, atunci de ce ar face altii acest lucru, si mai ales in zilele noastre?! Nu stia el ca nu trebuia sa boteze pe cei enumerati?! Cu siguranta, insa nu era timpul sa se treaca la invatatura duhovniceasca, cea de “hrana tare”, fiind “nevoit” sa practice, pentru un timp, chiar si el botezul cu apa, al lui Ioan, din pricina evreilor (Faptele Apostolilor 16;3) si a vremurilor inca fragede pentru o invatatura in care semnele si minunile nu trebuie sa reprezinte un reper in credinta. De aceea, “multumirea” lui vine ca o “usurare” fata de incheierea unei “etape” a celor credinciosi: Evrei 6;1-2: ”De aceea, sa lasam adevarurile incepatoare ale lui Cristos, si sa mergem spre cele desavarsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte, si a credintei in Dumnezeu,invatatura despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica. “, inca de atunci Pavel mustrandu-i pe evrei ca practicau aceleasi invataturi de “lapte” (Evrei 5;12-14).

Comparativ cu ”laptele duhovnicesc” (Evrei 6;1-2) apostolul Pavel ne arata ce este ”hrana tare” (Evrei 5;14). Totodata, Pavel ne spune ca cei ce nu au ”hrana tare”, ci numai ”laptele” (adica invataturile incepatoare despre Cristos), sunt oameni firesti, sufletesti (1Corinteni 2;14) acestia neavand Duhul Sfant (Iuda v.19) adica ”nenascuti” din nou. Acesti oameni cauta semne (1Corinteni 1;22-23) ceea ce se inseamna ca cei ce traiesc in invataturile de ”lapte” practica aceste semne (Evrei 6;1-2). Deci, ritualul botezului cu apa este un semn practicat de cei ce se afla in starea ”laptelui duhovnicesc” (Evrei 5;12).

Oamenii firesti, sufletesti, nenascuti din nou (1Corinteni 2;14) sunt precum ucenicul Petru (Matei 16;23) verset in care se observa ca nu este de ajuns sa recunosti ca Isus este Domnul (Matei 16;22). Cu toate ca Petru, ucenic fiind, beneficiase de botezul cu apa, totusi nu era “nascut din nou” dupa infaptuirea lui, ramanand un om sufletesc, pana la primirea Duhului Sfant, la Cincizecime, cand devine apostol. Pavel le spune corintenilor ca cei ce sunt carnali, sufletesti (ex. Petru) sunt socotiti prunci in Cristos, deoarece folosesc ”laptele” duhovnicesc: semnele si practicile rituale (1Corinteni 3;1-3). Plecand de la invataturile incepatoare ale lui Cristos (Evrei 6;1) ajungem la spusele lui Pavel care ne indeamna sa le uitam (Filipeni 3;13) nu in sensul de a nu le sti ci de a nu le practica, a nu le mai actualiza, ele avand legatura cu trecutul. Tot Pavel ne invata ca Domnul Cristos nu trebuie cunoscut dupa invataturile de “lapte” (sau aceste practici) (2Corinteni 5;16) de unde se intelege ca starea vazuta a lucrurilor (ritualurile) nu mai prezinta importanta pentru cei ce au gustat “hrana tare” (2Corinteni 2;17).

In zilele noastre, din dorinta de a pastra o traditie religioasa si o invatatura asa-zis crestina, cei ce conduc miile de culte religioase practica mai departe un botez cu apa materiala, care prin inconstienta lor nu fac decat sa-L substituie pe Dumnezeu chiar daca cu gura il invoca pe El ca faptuitor, in concret, prin ritualul in sine nu fac decat sa aduca in prim plan, prin fatarnicie, autoritatea omului ce boteaza (considerandu-se dumnezei). Adevaratul botez facut de Duhul Sfant trece in plan secund, rolul Duhului Sfant si al botezului facut de Cristos in mod duhovnicesc fiind neinteles dar si minimalizat in fapt, chiar daca cu gura cei in cauza nu recunosc sau nu pot recunoaste, venindu-se in contrast evident cu cele spuse de apostolul Pavel mai sus dar si cu spusele apostolului Ioan 5;44: ”Cum puteti crede voi, care umblati dupa slava, pe care v-o dati unii altora, si nu cautati slava care vine de la singurul Dumnezeu?”


Nu intamplator, apostolul Pavel este pus la zid de “evreii” moderni ai zilelor noastre fiind criticat si pus la indoiala, intrucat, prin puterea Duhului Sfant, el a adus invatatura de “hrana tare” ce a inlaturat toate barierele de ordin material in legatura omului cu Dumnezeu iar acest lucru nu este pe placul celor ce si-au cladit “crezul” pe aur, argint si alte “materiale” de interes public, pe goana de acaparare a sufletelor pentru a le tine robite materiei.

ANALIZA PE VERSETE:


Matei 3;11 = Luca 3;16 = Faptele Apostolilor 1;5 = 1Corinteni 12:13
Ioan 1;31 si v.33 = Matei 3;11
Ioan 3;3-5 = Tit 3;5 = 1Petru 1;23
Ioan 7;37-39 = cap. 4;14 = cap. 6;35 = Apocalipsa 22;17 = Isaia 12;3
Ioan 4;10 si v.14 = cap. 6;35 = cap. 6;58 = cap. 7;38
1Petru 3;21 = Romani 10;10 = Tit 3;5 = Efeseni 5;26
Tit 3;5 = Ioan 3;5 = Efeseni 5;26 = 1Petru 3;21
Efeseni 5;26 = Ioan 3;3-5 = Ioan 15;3 = Ioan 17;17 = Evrei 10;22
Ioan 15;3 = cap. 17;17 = Efeseni 5;26 = 1Petru 1;22
Ioan 17;17 = Faptele Apostolilor 15;9 = Efeseni 5;26 = 1Petru 1;22
1Petru 1;23 = Ioan 1;13 = Ioan 3;5 = Iacov 1;18
1Corinteni 12;13 = Ioan 7;37-39 = Ioan 6;63

VERSETE SUPLIMENTARE:

Efeseni 4;5 = “…un singur botez.”
1Corinteni 1;17 = “Căci Cristos nu m-a trimis să botez…”
1Corinteni 4;15 = “v-am născut în Cristos Isus,prin Evanghelie…”
Romani 11;6 = “Dar dacă este prin har, nu mai este din fapte…”
2Corinteni 5;7 = “căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere.”
2Corinteni 5;17 =”…dacă este cineva în Cristos, este o creaţie nouă…”
1Ioan 5;6-8 = “…Cel ce a venit cu apă şi sânge…”
Ioan 19;34 = “…îndată a ieşit sânge şi apă.”
Romani 10;9-10 = “…dacă mărturiseşti cu gura ta pe Domnul Isus şi crezi…”




Reacții: