miercuri, 13 octombrie 2010

Casatoria




Mai mult decat obligatoriu, daca se doreste respectarea Cuvantului lui Dumnezeu, trebuie sa se aplice intelegerea duhovniceasca in toate versetele, altfel se va sluji la doi stapani. Reperul il reprezinta viata vesnica iar in plan opus se situeaza pacatul. In functie de acestea se construieste existenta daca se doreste mantuirea. In acest sens, apostolul Pavel spune: Galateni 2;20: "Nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine."
Aceste cuvinte exprima totul, intrucat trebuie sa traim prin El, prin ceea ce nu se vede, cu alte cuvinte, prin intelegerea duhovniceasca a tuturor situatiilor de viata, inclusiv, sau mai ales, a casatoriei, care implica unirea si cu Adunarea lui Dumnezeu. Cum poate trai Cristos intr-un crestin daca la baza existentei primeaza conceptele materialiste, de pe pamant, in timp ce tot Noul Testament descrie o schimbare radicala, atat la nivel de persoana cat si ca mod de viata?! Cartea Apocalipsei ne arata ca mincinosii se gasesc in afara Imparatiei, intrucat ideea de adulter duce la moartea omului si prin minciuna, chiar daca la o prima vedere minciuna nu se compara cu preacurvia. 1Corinteni 7;10: "Iar celor ce sunt casatoriti, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia sa nu se desparta de barbat!"