Mi título contenido de la página

joi, 13 august 2009

Hrana tare




                                                                             HRANA TARE

De intelegerea termenului de desavarsire depind intr-o mare masura nu numai cresterea duhovniceasca in fapt, prin lepadarea de sine si implicit prin sfintire, ci totodata patrunderea celorlalte aspecte biblice, printr-o perceptie  valorica a tot ceea ce presupune dumnezeirea, precum si raportarea corecta fata de tainele si descoperirile Duhului Sfant. In acest sens, avem:
          
Pentru a intelege in mod concret ce presupune “hrana tare”, mai intai, este nevoie sa se stabileasca ce inseamna raul din punct de vedere duhovnicesc, insa, acest lucru nu trebuie sa se realizeze printr-o cunoastere generala, pe baza unei lecturi scripturale la suprafata. In consecinta, se impune o analiza biblica structurata pe doua paliere:

1. In plan teoretic, pentru a se identifica acele invataturi inselatoare care provin din perceptile gresite ale Bibliei, in ceea ce priveste modul actual de inchinare. Astfel, apostolul Pavel, in Epistola sa catre Evrei 6;1-2, ne invata ca aceste invataturi nu mai sunt actuale, si mai mult, inca de cand au fost scrise, acestea ar fi trebuit luate cu adevarat in serios, intrucat ele au avut rostul si importanta lor fata de evreii din perioada Legii ce aveau nevoie de o trecere prin intermediul ritualurilor care sa ii intareasca in zelul lor. Oamenii erau obisnuiti “sa vada ca sa creada” si prin urmare, toate lucrurile au avut un rost bine determinat in acea vreme. Insa, o data cu puterea Duhului Sfant coborata peste ucenicii deveniti apostoli, invataturile cu privire la cresterea pe calea credintei se schimba si primesc o alta conotatie, raportata la valoarea celor nevazute care tin de Divinitate.
         
Foarte multi se intreaba de ce exista atatea diferente intre cultele religioase din punctul de vedere al conceptiilor si al aplicarii ritualurilor. Raspunsul este foarte simplu: nu ar fi trebuit sa se ajunga in zilele noastre sa se practice ritualuri care inca din secolul I s-ar fi impus sa fie depasite. Toate invataturile Scripturii au fost date de Dumnezeu intr-o randuiala care tine seama de vremuri, contexte, slabiciuni precum si de cresterea cunostiintei prin puterea Duhului Sfant.
         
In consecinta, intalnim in Scriptura versete clare si categorice, precum:  Romani 8;24-25: “Caci in nadejdea aceasta am fost mantuiti. Dar o nadejde care se vede, nu mai este nadejde: pentru ca ce se vede, se mai poate nadajdui? Pe cand, daca nadajduim ce nu vedem, asteptam cu rabdare.”
2Corinteni 4;18: “Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad, ci la cele ce nu se vad; caci lucrurile care se vad, sunt trecatoare, pe cand cele ce nu se vad, sunt vesnice. “
2Corinteni 5;7: “…pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere.”
Evrei 11;1: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.”
         
Toate acestea reprezinta urmarea celor spuse de Mantuitor care a prevazut ceea ce urma sa se petreaca in vremurile noastre :
Un alt aspect, la fel de important, care nu este luat in serios in zilele noastre il constituie “pricina de poticnire”, consemnat de apostolul Pavel in mai multe randuri:
Romani 14;13 : ”Sa nu ne mai judecam dar unii pe altii. Ci mai bine judecati sa nu faceti nimic, care sa fie pentru fratele vostru o piatra de poticnire sau un prilej de pacatuire.”
         
Prin urmare, inainte de a gandi si de a transpune in fapt versete ce privesc inchinarea la Dumnezeu, este nevoie sa se analizeze daca actele de inchinare, oricare ar fi ele, nu conduc la fatarnicie sau pricina de poticnire. Din nefericire, in zilele noastre, atat fatarnicia cat si pricina de poticnire sunt prezente in modul de viata al multor asa-zisi crestini, acestia motivandu-si obiceiurile si ritualurile sub pretexul: “Asa sta scris in Biblie”.
         
Inca din perioada apostolica, Pavel a spus in Epistola sa catre Corinteni:
2Corinteni 5;16 : “Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si chiar daca am cunoscut pe Cristos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta.”, aratand transformarea care trebuia sa se petreaca la nivel de invatatura, astfel incat cei ai Lui sa inteleaga ca era nevoie sa treaca la un alt nivel de intelegere si traire in Cristos, adica la starea de “hrana tare”. De aceea, Pavel face o diferenta clara intre “laptele duhovnicesc” si “hrana tare”, tocmai pentru a ne avertiza sa nu ne lasam amagiti de slabiciunea firii umane care cauta mereu sa se agate de partea vazuta, si mai ales pentru a ne intari in lupta noastra cu duhurile rautatii, descrisa in Epistola sa catre Efeseni, capitolul 6.      
         
Nu intamplator, Mantuitorul a rostit cuvintele:
Ioan 16;12: “Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta”, aratand in acest fel ca, din cauza slabiciunii, nimeni din acea perioada, nu ar fi inteles ceea ce urma sa ne invete Duhul Sfant prin lucrarea apostolilor.
         
Multi credinciosi accepta si traiesc in invataturile incepatoare ale lui Cristos, din secolul I, hranindu-se cu “lapte duhovnicesc”, cu ritualuri si obiceiuri care sunt strans legate de cele vazute, materiale. Astfel, credinciosii devin dependenti de lucrurile pamantesti, omitandu-se cu buna stiinta faptul ca dupa aceasta viata vom ajunge intr-un loc unde in mod evident materia nu exista. De altfel, Cristos a spus:
Ioan 18;36: “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta.”
         
“Hrana tare” nu poate fi suportata intrucat aceasta stare depaseste cu mult granitele gandirii umane, ale obisnuintei de a trai prin ritualuri, insusite prin prisma intelegerii “ca de pe pamant” a textelor biblice. Apostolul Pavel ne arata in mod deslusit cat de mare este diferenta intre intelepciunea naturala si cea care vine prin puterea Duhului Sfant in prima sa Epistola catre Corinteni, capitolul 2.

2. In plan concret, faptic, prin stabilirea criteriilor ce tin de rastignirea firii pacatoase, prin delimitarea pacatelor care duc la moarte si prin eliminarea acestora din viata crestinului. In acest plan, drumul crestinului spre sfintenie presupune transpunerea in practica de zi cu zi a tuturor versetelor care sa il ajute in rastignirea firii, fara a omite suferintele pe care trebuie sa le duca permanent in lupta cu pacatul, tinand cont insa, de doua aspecte:
1Corinteni 13;4-7: “Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” si Epistola catre Galateni capitolul 5.
        
Acestea sunt repere de care trebuie sa tina seama orice crestin in lupta sa zilnica cu firea pamanteasca. In concluzie, cel mai important aspect il reprezinta acela de a nu pacatui cu voia, intrucat cel care are frica de Domnul nu poate savarsi pacatul cu voia, acesta ajungand, in timp, sa creasca in sfintenie si sa implineasca Cuvantul care spune:
1Ioan 5;18 : “Stim ca oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, ci Cel nascut din Dumnezeu il pazeste, si cel rau nu se atinge de el.”