English FrenchBlogger Tips And Tricks|Latest Tips For BloggersFree BacklinksBlogger Tips And Tricks German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified

luni, 13 decembrie 2010

Botezul





Botezul, Ioan Botezatorul, Botezul Domnului,Baptizo, Scufundare in ApaPentru intelegerea Botezului dar si a oricarui alt subiect biblic, este nevoie de trei abordari, in ceea ce priveste semnificatia Cuvantului lui Dumnezeu sau a adevarurilor Lui:

1. Cadrul istoric al descrierii evenimentului tinand cont de nivelul cunoasterii, al traditiei sau culturii omenesti, in general, la momentul respectiv;

2. Contextul biblic, prin prisma cunostiintelor religioase ale poporului evreu (si nu numai), la care se refera textul biblic;


sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Cainta





Adevarata cainta nu consta in parerea de rau resimtita de o persoana in urma comiterii unui pacat in mod constient. Desi aceasta persoana are cunostinta de faptul ca savarseste un pacat, totusi ea nu incearca sa se opuna ispitei intrucat se indoieste de repercursiunile ulterioare si astfel functioneaza incapatanarea si mandria de a trata lucrurile intr-o maniera subiectiva, fara nici un suport biblic. In acest caz, persoana respectiva nu a dat dovada de credinta si in mod firesc trebuie sa suporte consecintele, deoarece a stiut dar nu a crezut pana ce nu a vazut. Parerea de rau este o consecinta a constientizarii neascultarii iar durerea provenita in urma mustrarii de constiinta reprezinta pedeapsa de care omul ar vrea sa scape, cu toate ca stie foarte bine ca o merita in mod justificat.

miercuri, 13 octombrie 2010

Casatoria




Mai mult decat obligatoriu, daca se doreste respectarea Cuvantului lui Dumnezeu, trebuie sa se aplice intelegerea duhovniceasca in toate versetele, altfel se va sluji la doi stapani. Reperul il reprezinta viata vesnica iar in plan opus se situeaza pacatul. In functie de acestea se construieste existenta daca se doreste mantuirea. In acest sens, apostolul Pavel spune: Galateni 2;20: "Nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine."

Aceste cuvinte exprima totul, intrucat trebuie sa traim prin El, prin ceea ce nu se vede, cu alte cuvinte, prin intelegerea duhovniceasca a tuturor situatiilor de viata, inclusiv, sau mai ales, a casatoriei, care implica unirea si cu Adunarea lui Dumnezeu. Cum poate trai Cristos intr-un crestin daca la baza existentei primeaza conceptele materialiste, de pe pamant, in timp ce tot Noul Testament descrie o schimbare radicala, atat la nivel de persoana cat si ca mod de viata?! Cartea Apocalipsei ne arata ca mincinosii se gasesc in afara Imparatiei, intrucat ideea de adulter duce la moartea omului si prin minciuna, chiar daca la o prima vedere minciuna nu se compara cu preacurvia. 1Corinteni 7;10: "Iar celor ce sunt casatoriti, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia sa nu se desparta de barbat!"


In mod logic femeia nu trebuie sa se desparta de sot, conditia duhovniceasca fiind ca sotul sa nu moara duhovniceste, adica sa nu pacatuiasca cu voia, savarsind adulter. Sotul, ca si cap al femeii, se considera, prin intelegere biblica, ca este mai puternic in a reusi sa-si conduca sotia pe calea mantuirii. Aici este vorba de o regula clara adresata in special femeii, stiindu-se tot din Scriptura ca ea este "un vas mai slab" si tinde mai repede sa se desparta din cauza slabiciunii interioare.

1Corinteni 7;11: "Iar daca s-a despartit, sa ramana nemaritata, sau sa se impace cu barbatul sau; tot asa barbatul sa nu-si lase femeia."

In mod evident, barbatul nu trebuie sa-si lase femeia din motive superficiale, mai bine zis, din pacate care nu duc la moarte, insa si aici exista o conditie duhovniceasca: daca femeia isi paraseste barbatul, dintr-un motiv oarecare de suparare, ea trebuie sa ramana necasatorita, adica sa nu se uneasca trupeste cu un alt barbat, intrucat astfel ea devine a altuia iar adulterul, inselarea, se produce in fapt. Daca ea nu se uneste trupeste cu un altul, atunci ea are voie sa se intoarca la barbatul ei si sa se impace cu acesta, caz in care barbatul este obligat sa o primeasca. Totul este permis pana la pacatul cu voia. Orice se poate accepta, orice slabiciune care tine de unul din pacatele ce nu duc la moarte poate fi iertata, pentru a-i se da o sansa acelui om, insa la astfel de pacate lucrurile sunt categorice pornind inca din Vechiul Testament, prin cele zece porunci care tin de pacate ce duc la moarte. Aspectul duhovnicesc, de a ramane necasatorita, reiese chiar din logica simpla: femeia nu se poate casatori cu altul, prin acte, daca in acelasi timp este casatorita, legal, cu barbatul ei. Astfel, Pavel nu avea nici un motiv pentru a mai avertiza ca aceasta sa nu se casatoreasca cu altul intrucat stia ca acest lucru nu se poate realiza legal, ci doar printr-un act fizic, considerat casatorie, si care in acel caz s-ar fi transformat in adulter si implicit preacurvie. Impacarea cu sotul ei intervine din postura in care femeia a stat deoparte, singura, fara barbat si astfel ea se poate impaca cu sotul ei, nu si in alte conditii de divort legal, deoarece Pavel spune:

1Corinteni 7;9: "Dar daca nu se pot infrana, sa se casatoreasca; pentru ca este mai bine sa se casatoreasca decat sa arda."

Situatia descrisa in acest verset s-ar putea contrazice cu cele aratate in versetul urmator:1Corinteni 7;11: "(Daca este despartita, sa ramana nemaritata, sau sa se impace cu barbatul ei.) Si nici barbatul sa nu-si lase nevasta."

Ideea duhovniceasca a casatoriei reiese clar si din alte versete ale Noului Testament, cunoscandu-se ca Adunarea este Mireasa care se va casatori cu Mielul in Cer, o unirefundamentata pe aspectul unei stari sfinte dupa care se judeca casatoria si tot ce tine de cuvantul in sine. Nu cel care face pacatul cu voia va fi considerat casatorit cu Cristos, ci doar cei care pun pe primul loc in viata lor grija de a fi gasiti sfanti in fata Domnului. Modelul Nuntii Mielului reprezinta reperul pentru a intelege care este sensul versetelor de mai sus si de asemenea, la ce fel de casatorie trebuie sa se faca raportarea.

1Corinteni 7;12: "Celorlalti le graiesc eu, nu Domnul: Daca un frate are o femeie necredincioasa, si ea voieste sa vietuiasca cu el, sa nu o lase."

Apostolul Pavel foloseste termenul de "celorlalti" pentru a face referire la cei veniti sa cunoasca Scriptura, aflati intr-o stare de inceput pe calea credintei. In acest context, in mod logic, daca un frate, care este inca un copil in credinta, are o femeie necredincioasa,"sa nu o lase", pentru orice motiv, daca aceasta doreste sa traiasca cu el mai departe. Aspectul de necredincioasa nu se refera la o stare in care femeia a pacatuit cu voia, ci la faptul ca aceasta este fie venita din lume, necredincioasa prin prisma Scripturii sau atee. Pavel arata ca o asemenea femeie, daca isi iubeste cu adevarat sotul, poate fi adusa la credinta, in timp, pentru a se convinge ca Biblia reprezinta Cuvantul lui Dumnezeu si pentru a-si urma astfel sotul in credinta. Prin urmare, este vorba de o femeie care nu a cunoscut Scriptura iar cine nu cunoaste Cuvantul nu se poate face vinovat de pacat. Mai mult, Pavel ii sfatuieste pe acesti barbati sa dea dovada de rabdare in convietuirea cu aceste femei necredincioase.

1Corinteni 7;13: "Si o femeie, daca are barbat necredincios, si el binevoieste sa locuiasca cu ea, sa nu-si lase barbatul."

Acelasi aspect expus in versetul anterior se regaseste si versetul de mai sus. Din moment ce femeia se afla pe calea crestina si respecta in fapt Cuvantul, ea este cea care are puterea necesara in fata unui barbat necredincios care nu cunoaste Scriptura, si nu barbatul care stie Cuvantul si pacatuieste cu voia.

1Corinteni 7;14: "Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios."

In acest verset se observa posibilitatea sfintirii daca se respecta intocmai Cuvantul si nu se pacatuieste cu voia dupa ce s-a luat la cunostiinta. In mod clar din momentul in care se avanseaza in sfintenie si se pacatuieste cu voia, prin inselarea femeii, devii mort fata de Cuvant iar spusele apostolului Pavel incep sa functioneze:

Evrei 6;4: "Caci cei ce au fost luminati odata, si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant,"

Evrei 10;26-27: "Caci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate,

ci doar o asteptare infricosata a judecatii, si vapaia unui foc, care va mistui pe cei razvratiti."


De asemenea, versetul amintit din Epistola catre Corinteni vrea sa evidentieze faptul ca o data ce barbatul creste in sfintenie, prin femeia credincioasa, nu mai poate fi socotit necredincios, ci preacurvar, mai intai pentru ca acesta isi inseala femeia, iar apoi il inseala pe Dumnezeu in fata caruia a marturisit ca il va asculta. In mod logic, acesta nu mai are dreptul sa beneficieze de sfintenia femeii intrucat in acest fel rostul indreptarii prin Scriptura nu isi mai gaseste locul si implicit acest verset devine inutil.

Intelegerea duhovniceasca a Cuvantului trebuie sa se raporteze mai intai la partea nevazuta, si doar pe urma la aspectul adliteram. Din nefericire, multi oameni procedeaza tocmai invers, raportand totul la interesele lor si analizand cuvintele Scripturii "ca de pe pamant", pentru a se putea indreptati si pentru a-si gasi placerea in cele lumesti, chiar daca in mintea lor lucreaza anumite versete biblice prin care pretind ca Il slujesc pe Dumnezeu. Astfel, diferenta de perceptie intre gandirea pamanteasca si cea duhovniceasca este uriasa intrucat termenii biblici nu au fost analizati in mod corespunzator, motiv pentru care apostolul Pavel a atras atentia in mai multe randuri:

1Corinteni 2;4: "Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul si de putere;"

1Corinteni 2;5: "pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu."

1Corinteni 2;14: "Omul duhovnicesc, dimpotriva, poate sa judece totul, si el insusi nu poate fi judecat de nimeni."

luni, 13 septembrie 2010

Cina cea de taina

Ca sa se ajunga sa se creada ca in painea si vinul material intra cu adevarat Cristos si se transforma in “trup si sange” trebuie sa functioneze autosugestia si naivitatea. Mai mult, atata timp cat se crede acest lucru se pierde din vedere importanta pe care Cristos o pune pe viata din Cer in comparatie cu materia moarta, asa-zis vie, de pe pamant. La Ioan 18;36 se spune :”Imparatia Mea nu este din lumea aceasta, a raspuns Isus. Daca ar fi Imparatia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca sa nu fiu dat in mainile Iudeilor; dar acum, Imparatia Mea nu este de aici."

Prin urmare, de ce sa se sacralizeze sau sa se sfinteasca ceva ce Mantuitorul nu a dorit?! Unde exista in Scriptura macar un indemn ca sa sfintim in mod material, painea sau vinul?! Cum sa se transforme acea paine si vin in “trup si sange” in chip adevarat?! Care ar fi fost sensul duhovnicesc si logica acestui fapt, daca in realitate chiar asa s-ar fi petrecut?! Ce face concret acea bucatica de paine sau vinul ca si lichid in trupul omului?! De la ce il salveaza?! De la moarte, durere sau necazuri nici pe departe. Atunci de la ce?! Schimba ele firea omului?! Este doar o amagire. Ca asa a dorit sa inteleaga o multime covarsitoare de oameni care se lauda cu un trecut istoric sau teologic, aceasta nu dovedeste adevar duhovnicesc. De ce oare se mai practica ceva in chip ritualic daca totusi este considerat la nivel simbolic?!

Intelegerea duhovniceasca a Cinei presupune urmatoarele trei aspecte:


1. Contextul in care Isus Cristos vorbeste despre “cina”.
2. Perioada apostolica in care “cina” are aspect “dual” - de trecere spre “hrana tare”.
3. Intelegerea “cinei” prin cele “nevazute” ale credintei in perioada actuala.

1. Isus se adreseaza ucenicilor si nu apostolilor. Acestia nu aveau Duhul Sfant ca sa inteleaga ceea ce Mantuitorul le explica despre “cina”. Isus, stiind aceasta, le-a dat ca si SEMN (prin care evreii erau obisnuiti inca din Lege) painea si mai apoi paharul cu vin, prin care ei sa poata vesti dupa inviere jertfa Sa. Trebuie tinut cont ca ucenicii erau si ei evrei si aceasta arata ca cina trebuia sa constituie un “semn” printre evreii de atunci care nu puteau accepta nimic de la Dumnezeu fara ca un “semn” sau ritual sa-l insoteasca. Cristos s-a raportat la starea lor slaba stiind ca acestia aveau nevoie de ceva vazut ca sa creada si in acelasi timp sa la “aduca aminte”. Cineva care nu are credinta are nevoie de aducere aminte iar in Vechiul Testament Legea, prin ritualurile sale, avea conotatia de aducere aminte tocmai din cauza slabiciunii evreilor. Acelasi aspect se regaseste si la ritualul legat de “spalatul picioarelor: Ioan 13;7: ”Drept raspuns, Isus i-a zis: "Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe dupa aceea." Era evident ca nu aveau cum sa priceapa fiindca ei nu intelegeau duhovniceste si nu aveau puterea sa priveasca la cele nevazute, prin care painea urma sa fie inteleasa ca fiind “Trupul” lui Cristos, respectiv Adunarea, in absolutul ei si legatura de fratietate a “madularelor” acesteia. Fapt.Ap.2;22:” Barbati Israeliti, ascultati cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu inaintea voastra prin minunile, semnele si lucrarile pline de putere, pe care le-a facut Dumnezeu prin El in mijlocul vostru, dupa cum bine stiti;

2. In perioada apostolica, in contextul celor aratate mai sus, dar si ca urmare a modului de reprezentare si “vestire” printre “neamuri” prin ceva vazut, cu care lumea era obisnuita in inchinarea ei pagana, apostolii vin sa schimbe cu acest ritual nu numai inchinarile pagane, ci sa si modifice, prin impact vizual, pe toate planurile perceptia lumii despre viata.Treptat ideea de cina (evreiasca) se transforma in “frangerea painii” datorita extinderii evanghelizarii “neamurilor” si a grijii de a nu poticni pe nimeni : Fapt.Ap.2;42: ”Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateascã, in frangerea painii, si in rugaciuni.“ Se observa ca in ciuda faptului ca se duceau la Templu, acea “frangere” de paine avea loc in casa. Fapt. Ap.2;46: ”Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi, frangeau painea acasa, si luau hrana, cu bucurie si curatie de inima.” In aceeasi perioada apostolica, chiar si “frangerea painii” isi modifica intelegerea, apostolul Pavel aratand in Fapt.Ap.27;35-37, ca aceasta poate fi “mancata” impreuna cu aceia care pana atunci era de neingaduit a se manca, painea trecand dintr-un plan ritualic precis si restrans, intr-unul mai larg, fara nici o ingradire materiala, putandu-se manca si pe vas: “Dupa ce a spus aceste vorbe, a luat paine, a multumit lui Dumnezeu, inaintea tuturor, a frant-o, si a inceput sa manance. Toti s-au imbarbatat atunci, si au luat si ei de au mancat. In corabie eram de toti: doua sute saptezeci si sase de suflete.”

3. Inca din perioada apostolica apostolul Pavel face trecerea de la cele vazute si practicate in chip ritualic, la cele nevazute, Duhul Sfant invatandu-ne prin epistolele Noului Testament ca toate ce tin de inchinarea la Dumnezeu trebuie intelese duhovniceste si nu ad-literam: 1 Corinteni 2;12-14: ”Si noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau.Si vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate de la intelepciunea omeneasca, ci cu vorbiri invatate de la Duhul Sfant, intrebuintand o vorbire duhovniceasca pentru lucrurile duhovnicesti. Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el, sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste.“

2 Corinteni 4;18: ”Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad, ci la cele ce nu se vad; caci lucrurile care se vad, sunt trecatoare, pe cand cele ce nu se vad, sunt vesnice.”

Mai mult, ni se arata intr-un context cat se poate de absolut, chiar cu referire la Cristos si ritualurile in sine, ca cel ce se vrea a fi socotit crestin trebuie sa perceapa totul avand parametrii cu totul schimbati decat cei cunoscuti in Vechiul Testament sau in perioada lui Isus: 2 Corinteni 5;16-17: ”Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si chiar daca am cunoscut pe Cristos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta. Caci, daca este cineva in Cristos, este o faptura (Sau: zidire) noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au fãcut noi. “

Evrei 6;1-2: ”De aceea, sa lasam adevarurile incepatoare ale lui Cristos, si sa mergem spre cele desavarsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte, si a credintei in Dumnezeu, invatatura despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica.“

O data cu sfarsitul perioadei apostolice, crestinii vor intelege prin puterea Duhului Sfant ca adevarata paine nu este cea vazuta, materiala, ci Cristos - Painea Vietii, reprezentat prin Cuvantul Scripturii, “hrana” duhovniceasca, painea ritualica, materiala pierzandu-si importanta. “Cina Domnului” sau “frangerea painii” se inteleg duhovniceste prin intelegerea transfigurata a painii, asa cum reiese din versetele Mantuitorului:

Ioan 1;1: ”La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu”
Matei 4;4: ”…Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu."
Ioan 6;35: ”Isus le-a zis: "Eu sunt Painea vietii. Cine vine la Mine, nu va flamanzi niciodata; si cine crede in Mine, nu va inseta niciodata.


Din moment ce Cristos spune ca El este Painea, noi trebuie sa “mancam” in chip duhovnicesc doar aceasta Paine, NU si una materiala, pentru a nu sluji la doi stapani. Mantuitorul este foarte categoric, iar comparatia pe care o face intre Painea materiala a Vechiului Testament si cea duhovniceasca din Noul Testament nu lasa loc de interpretari, dupa cum se observa la:

Ioan 6;48-51: ”Eu sunt Painea vietii. Parintii vostri au mancat mana in pustie, si au murit. Painea, care se pogoara din cer, este de asa fel, ca cineva sa manance din ea, si sa nu moara. Eu sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer. Daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac; si painea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care il voi da pentru viata lumii."

Pentru a se intelege si mai bine, Cristos ne arata, prin comparatie, cum din postura vazuta El traia prin Tatal, care nu se vedea, tot asa si noi trebuie sa “mancam” Painea care nu se vede, avertizandu-ne sa nu mancam o paine vazuta si s-o consideram ca fiind Cristos asa cum au facut evreii in Vechiul Testament cu mana, o referire si o comparatie clara intre nevazut si materie.

Ioan 6;57-58: “Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimis pe Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma mananca pe Mine, va trai si el prin Mine.Astfel este painea, care s-a pogorat din cer, nu ca mana, pe care au mancat-o parintii vostri, si totusi au murit: cine mananca painea aceasta, va trai in veac."
Cuvintele Scripturii reprezinta adevarata “Paine” - painea VIE - iar cine “mananca” din ea nu “va muri” niciodata. Cei care cred cu adevarat acest lucru nu se mai uita la o paine materiala nici macar prin prisma indreptatirii simbolice.
Apocalipsa 3;20: ”Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine”, acest verset arata clar legatura directa si individuala intre Mantuitor si crestin, cina intelegandu-se la nivel personal si “in ascuns”, asa cum ne si invata Mantuitorul in Evanghelia lui Matei cap.6 atunci cand ne vorbeste despre rugaciune, milostenie si post. Prin urmare, toate cultele religioase ar trebui sa reflecteze cu multa atentie atunci cand se incumeta sa se indreptateasca in privinta cinei, mai ales ca apostolul Pavel spune la 1 Corinteni 11;27: ”De aceea, oricine mananca painea aceasta sau bea paharul Domnului in chip nevrednic, va fi vinovat de trupul si sangele Domnului.”

Intelesul transfigurat al Cinei reiese si din urmatoarele versete:

Matei 5;6 = Isaia 55;1 = Ioan 4;14 si 7;37.

Ieremia 15;16 = Ezechiel 2;8 = Apoc.9;10 = Ezechiel 3;3.

Ioan 6;27 = v.51 = Evrei 10;10 = cap.17;19 1 Corint.12;30.

//-//-//-//-// = cap.4;14 = cap.6;35 = v.58.

Ioan 6;35 = v.48 si v.50.

Ioan 6;54 = v.27 si v.63 = 2 Corint.3;6 = Romani 2;29.

Ioan 6;56 = 1 Ioan 3;24 = toate trimiterile de la 1 Ioan 3;24.

//-//-//-//-// = 1 Ioan 4;15-16.

1 Corint.11;27 = Ioan 6;51 si v.63-64.

//-//-//-//-//-//-// = cap.10;21 = 2 Corinteni 6;15-16.

1 Corint.11;28 = 2 Corinteni 13;5 = 1 Corinteni 9;27.

//-//-//-//-//-//-// = //-//-//-//-//-//-//-//- = Romani 8;10-

Efeseni 5;30 = Romani 12;5 = 1 Corinteni 10;17.

Evrei 6;1 = Filipeni 3;13 = 2 Corinteni 5;16 = Ioan 6;63.


Ioan 6;55-58: ”Caci trupul Meu este cu adevarat o hrana, si sangele Meu este cu adevarat o bautura. Cine mananca trupul Meu, si bea sangele Meu, ramane in Mine, si Eu raman in el. Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimis pe Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma mananca pe Mine, va trai si el prin Mine. Astfel este painea, care s-a pogorat din cer, nu ca mana, pe care au mancat-o parintii vostri, si totusi au murit: cine mananca painea aceasta, va trai in veac." In versetele de mai sus exista o comparatie evidenta pe care Mantuitorul o face pentru ca noi sa sa intelegem duhovniceste “trupul si sangele” Mantuitorului sub aspectul de Cina. Logica textului ne arata ca asa cum Fiul care era in trup de carne TRAIESTE prin Tatal, la fel, omul care este in trup trebuie sa-l “manance” pe Fiul ca sa traiasca. Referirea la un Tata viu este clara si tot asa trebuie sa ne gandim la o “paine” vie, nu una facuta de mana omeneasca, materiala sau cu intelegere magica ca ar putea produce efecte de salvare in trupul carnal. Legatura dintre Fiul si Tatal nu are nimic de natura materiala, Tatal nevazandu-se in chip material. Prin urmare, in legatura lui cu Fiul, omul trebuie sa se raporteze tot la ceva nevazut, fara nici un mijloc material. Comparatia pe care Cristos o face nu este intamplatoare, mai ales ca in versetul 58, El intareste acest lucru, spunand: "Astfel este painea…”, cu alte cuvinte asa trebuie sa se inteleaga adevarata paine si tot astfel ea trebuie “mancata”, adica in chip nevazut, duhovnicesc. Mai mult, comparatia cu mana este cat se poate de sugestiva in acest context; painea trebuie inteleasa la modul figurat ca fiind Cuvantul si nu la modul propriu asa cum a fost mana pentru evrei.

Orice interpretare coborata la nivel material nu face decat sa fie perceputa “ca de pe pamant”, si sa determine un mod de viata lumesc, fara nici o legatura cu cerintele Duhului Sfant sau cu ideea de duh si viata divina. Mai mult, toate aspectele vizibile prin care se intelege aceasta problematica duc in mod automat la certuri intre cultele religioase: daca sa fie azima sau paine, daca este sau nu un ritual simbolic, etc. Cel mai grav aspect il reprezinta insa faptul ca cele doua mari atentionari ale Mantuitorului: pricina de poticnire si fatarnicia, nu sunt respectate, iar prin aceste modalitati vizibile, de implinire a ritualului, ele se manifesta din plin.

1 Corinteni 11:23-26: "Caci am primit de la Domnul ce v-am invatat; si anume ca Domnul Isus, in noaptea in care a fost vandut, a luat o paine. Si, dupa ce a multumit lui Dumnezeu, a frant-o, si a zis: "Luati, mancati; acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi; sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea."

Tot astfel, dupa cina, a luat paharul, si a zis: "Acest pahar este legamantul cel nou in sangele Meu; sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de cate ori veti bea din el."


Pentru ca, ori de cate ori mancati din painea aceasta si beti din paharul acesta, vestiti moartea Domnului, pana va veni El.

In versetul 23, Pavel ne arata ca el primise de la Domnul invatatura si nu un ritual. Faptul ca frangea painea si in chip vazut se datora invataturii de inceput in ale credintei ce trebuia sa existe pentru acea perioada. Acest lucru a fost ingaduit de Dumnezeu celorlalti apostoli, proveniti din randul evreilor, din cauza slabiciunii si neputintei lor de a pricepe noua invatatura despre Dumnezeu.

Domnul Isus Cristos nu a instituit cina si nu a institutionalizat nimic. El a transmis mesaje divine folosindu-se de lucruri materiale pentru ca cei prezenti, ucenicii, sa poata intelege semnificatia prin modul in care erau ei obisnuiti, si anume, in chip vazut, urmand sa inteleaga adevaratul sens la Cincizecime o data cu primirea puterii Duhului Sfant.

In versetul 24, Cristos arata ca urma frangerea, adica jertfa Lui pe cruce, idee in care trebuie inteles mai departe si restul textului. Pomenirea acestei jertfe a Mantuitorului se facea la inceput in chip vazut, ritualic, datorita starii lor de ucenici, iar mai apoi, din momentul in care au devenit apostoli, ei urmau sa inteleaga ca in acea frangere se includeau atat ei cat si toata Adunarea crestina. Cristos trebuia sa fie pomenit nu la nivel ritualic ci prin toata invatatura crestina, prin Cuvant, trait in viata de zi cu zi, “vestindu-se” lumii moartea Sa. Aici se poate intelege si “crucea” pe care trebuie sa o duca fiecare crestin prin care sa-l “pomeneasca” pe Cristos avand la baza faptele sfinte ca exemplu pentru altii. Acel pahar al suferintei despre care vorbeste Cristos la Marcu 10;39-39, reprezinta paharul pe care Acesta il arata simbolic in versetul 25, pahar pe care toti il “bem” pe Calea Lui, in suferinta crestineasca zilnica, in lupta cu faptele firii pacatoase si cu duhurile rautatii de pe urma carora apar necazurile. Aceasta “partasie” cu El se face in “duh si adevar” si nu in chip fatarnic, vizual, ritualic. Se observa ca Mantuitorul a vorbit de acel pahar al suferintei din Evanghelia lui Marcu dupa episodul cu paharul aratat ucenicilor in chip vazut, fapt ce demonstreaza “ordinea” prin care se trece de la ceva vazut la ceva nevazut si nu invers.

Duhovniceste vorbind, versetul 26 este si mai sugestiv, deoarece se ridica problema “vestirii” mortii Domnului care in mod logic se face prin viu grai, prin Cuvantul Sau. Orice om poate vesti moartea Domnului prin Cuvant, fara ritual. Ritualul insa, fara Cuvantul vorbit, nu poate explica nimic si nici sa “vesteasca” ceva.

 Adevaratii crestini nu trebuie sa isi “aduca aminte“ de Cristos ci sa-L poarte tot timpul in viata lor. Evreii erau obisnuiti si invatati sa tina sarbatori ale Domnului in semn de aducere-aminte. Acest lucru demonstreaza slabiciune si necredinta, scopul acestor date fixe si semne ritualice fiind ca evreii sa nu uite de Dumnezeu. De aceea, si ritualul cinei avea, in acea vreme, aceeasi conotatie de aducere-aminte, de pomenire, fiind un ritual practicat intr-un context anume, precis si limitat la o zi sau un moment anume. Pentru un adevarat crestin, aducerea-aminte nu mai poate exista intrucat Cristos este permanetizat ca si prezenta in constiinta acestuia, prin Duhul Sfant si acesta ia cina cu Mantuitorul ori de cate ori vesteste moartea Domnului in chip duhovnicesc: 2 Corinteni 4;10: ”Purtam intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorarea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru.” Doar prin aceasta intelegere au sens si spusele lui Ioan de la: Ioan 14;17 : si anume, Duhul adevarului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci ramane cu voi, si va fi in voi.

Un alt indiciu care ne ajuta in intelegerea duhovniceasca a cinei se regaseste la capitolul 6 din Evanghelia lui Ioan, cu referire directa la semnificatia “trupului” Mantuitorului:

Ioan 6:53-54: ”Isus le-a zis: "Adevarat, adevarat, va spun, ca, daca nu mancati trupul Fiului omului, si daca nu beti sangele Lui, n-aveţi viata in voi insiva. Cine mananca trupul Meu, si bea sangele Meu, are viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi.

Traducerile folosesc cuvantul “mananca”, insa in greaca veche intalnim termenul de: τρώγω, trōgō, cuvant care se traduce in ideea de “a rumega”, asa cum reiese si din explicatiile din limba engleza: tro'-go

Probably strengthened from a collateral form of the base of G5134 and G5147 through the idea of corrosion or wear; or perhaps rather of a base of G5167 and G5149 through the idea of a craunching sound; to gnaw or chew, that is, (genitive case) to eat: - eat.

 John 6:54 : Who so eateth my flesh, and drinketh my blood, hath eternal life; and I will raise him up at the last day.


Se observa ca nici traducerea in limba engleza nu foloseste verbul ”to eat” - a manca, ci verbul „eateth” care are sensul de „a rumega”. Prin urmare, Mantuitorul ne indeamna sa „rumegam” trupul Sau, ceea ce evident, nu se poate face cu o paine materiala, vizibila, ci doar sub aspectul de a „mesteca” a gandi sau a medita cuvantul Sau scris. Astfel, ne impartasim cu „Trupul” Sau in adevaratul sens al cuvantului si nu in mod ritualic deoarece nu se poate rumega painea materiala pentru a implini Cuvantul scris.

Acelasi aspect se intalneste si in cazul verbului „a bea” care nu are intelesul simplu al verbului „to drink” ci „drinketh” - „a imbiba”. Aceasta traducere intareste si mai mult sensul figurativ al cuvantului precum si sensul in care trebuie inteleasa cina, in ideea de a te „imbiba” cu Sangele Mantuitorului, adica, a fi partas la suferintele Lui, in chip crestinesc atat in Adunare cat si in exteriorul acesteia.

πίνω, πίω, πόω

pinō piō poō

pee'-no, pee'-o, po'-o


The first is a prolonged form of the second, which (together with the third form) occurs only as an alternate in certain tenses; to imbibe (literally or figuratively): - drink.

Tot in acest verset se arata ca cine mananca „Trupul” Sau va avea viata vesnica, viata care in mod logic nu se poate dobandi mancand o paine materiala sub ideea de cina, parte a unui ritual. Logica bunului simt nu ne permite sa gresim mai ales ca Noul Testament ne explica foarte clar felul in care trebuie sa traim duhovniceste ca sa fim mantuiti si sa primim viata vesnica.

Lumea religioasa nu a cautat sa inteleaga aspectul duhovnicesc al celor scrise in contextul Cinei Domnului, ci a pus pret pe latura materiala, incercand sa sacralizeze materia, dand importanta locului si elementelor vizibile . Cina Domnului nu are nimic in comun cu intelegerea pamanteasca, doar daca cei care doresc sa o practice in mod ritualic cauta sa traiasca mai departe intr-un „lapte” duhovnicesc. Acestia raman astfel „robi” celor vazute, neputand intra in invatatura sanatoasa a „hranei tari” singura care duce la sfintenie si la intelegerea Caii mantuitoare a lui Cristos.

vineri, 13 august 2010

Dragostea




"In greaca sunt folosite patru expresii: "eros", dragostea sexuala intre barbat si femeie;"storge", inteleasa foarte limitat: dragostea din familie, afectiunea naturala a parintilor fata de copii, dragostea copiilor fata de parinti, intre frati si surori, intre rude si cunoscuti. In Noul Testament se intalnesc "phileo": a iubi, a fi prietenos fata de cineva, pana la a mangaia, a saruta ca semn de afectiune, Luca 7;38,45; 15;20; 22;47; Fapte 20;38. Este folosit pentru dragostea Tatalui fata de Fiul, Ioan 5;20, chiar pentru dragoste intre parinti si copii, Matei 10;37. Este o inclinatie insuflata de sentimente si emotii (a simpatiza pe cineva fara sa vrei). Desi "phileo" exprima cea mai inalta expresie a dragostei intre oameni, ii lipseste ceva, este schimbatoare. A patra expresie"agape", putin folosita in greaca profana, caracterizata in Noul Testament drept adevarata dragoste, jertfitoare, intemeiata pe admiratie respect, stima, o atitudine care nu este posibila fara puterea lui Cristos: dragostea lui Dumnezeu fata de noi oamenii, Ioan 3;16, dragostea fata de dusmani, Matei 5;44, dragostea sotului pentru sotie, Efeseni 5;25,28;33.

marți, 13 iulie 2010

"Etape" pe calea crestina


Ascensiunea pe Calea mantuirii presupune cateva etape pe care crestinii trebuie sa le parcurga sub indrumarea Cuvantului Scripturii.

Nasterea din nou nu se limiteaza la un anume moment ci reprezinta un proces continuu de transformare totala a firii pamantesti. Acest lucru implica transpunerea in viata practica, de zi cu zi, a invataturilor biblice si, cu precadere, a versetelor cuprinse in Intaia Epistola catre Corinteni si in Epistola catre Galateni:
1Corinteni 13;4-7: "Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul."
Galateni 5;22-23: "Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia,
blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege."



duminică, 13 iunie 2010

Fatarnicia / falsii sfinti





1Ioan 3;1: "...Pentru aceea lumea nu ne cunoaste fiindca nu l-a cunoscut nici pe El."
Prin acest verset, apostolul Ioan accentueaza contrastul intre adevaratii crestini si lume. Astfel, crestinii care considera ca urmeaza cu sfintenie Calea lui Cristos nu pot fi cunoscuti de cei din lume. Nu este vorba de o recunoastere a sfinteniei lor, ci de una dintre menirile unui crestin care traieste in Cristos. Acest lucru trebuie coroborat cu cele descrise in Evanghelia lui Matei, capitolul 6, unde atat milostenia, rugaciunea si postul se fac in ascuns, nu in fata celorlalti. In acest sens, o deosebita importanta o au si cele doua aspecte pe care Mantuitorul le scoate in evidenta in Evanghelii: fatarnicia si pricina de poticnire.

joi, 13 mai 2010

Fiinta cea noua

Nelamuririle in ceea ce priveste definirea fiintei celei noi, apar din faptul ca, daca din punct de vedere teoretic se stie ca fiinta cea noua nu mai pacatuieste, in realitatea vietii, lucrurile capata o alta forma, intrucat reperul il reprezinta gandirea umana ce deja a inmagazinat anumite idei dogmatice, care de cele mai multe ori nu reflecta adevarul biblic, si astfel, in mod inevitabil, iau nastere contradictii care nu conduc la nici un rezultat concret. Confuzia care se creeaza are la baza neintelegerea mai multor versete ale Scripturii, precum si neputinta de a aplica invataturile biblice in viata de zi cu zi. Ceea ce apostolul Pavel descrie in Epistola catre Romani nu are nici o legatura cu fiinta cea noua:

joi, 15 aprilie 2010

Frica





Cuvantul lui Dumnezeu spune:

Proverbe 9;10: "Inceputul intelepciunii este frica de Domnul; si stiinta sfintilor, este priceperea."
Din acest verset se poate observa ca Scriptura acorda intaietate intelepciunii duhovnicesti, despre care vorbeste si apostolul Pavel in Intaia Epistola catre Corinteni, intelepciune pe care crestinul o primeste prin puterea cereasca, o data cu darul credintei: 1Corinteni 2;4-8: "Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul si de putere, pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totusi ceea ce propovaduim noi printre cei desavarsiti, este o inţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntasilor veacului acestuia, care vor fi nimiciti. Noi propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu, cea tainica si tinuta ascunsa, pe care o randuise Dumnezeu, spre slava noastra, mai inainte de veci, si pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntasii veacului acestuia; caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei."

marți, 13 aprilie 2010

Materia




Despre materie se poate spune ca este trecatoare, supusa stricaciunii. Nu exista motive justificate pentru a considera materia ca fiind sfanta din moment ce aceasta este efemera si mai ales este lipsita de viata. Orice lucru material dupa un timp piere. Acelasi fenomen este valabil si in ceea ce il priveste pe om.

Cu totii stim ca omul s-a nascut in pacat. Astfel, in Evanghelia lui Ioan, Mantuitorul Cristos spune:

sâmbătă, 13 martie 2010

Pacea




Din punct de vedere biblic se poate vorbi de doua paci: pacea crestina si pacea lumii. Daca pacea lumii este usor de inteles de toti oamenii, pacea crestina este cea care face distinctia intre lucrurile duhovnicesti si cele lumesti.

Pacea duhovniceasca este acea pace pe care crestinul o primeste prin puterea Duhului Sfant, ca o revelatie, fiinta sa fiind umpluta de dragostea divina. Este o pace tainica care se poate intelege si evalua valoric doar prin exercitiu:

sâmbătă, 13 februarie 2010

Pilda samariteanului




Luca 10;30-37: "Isus a luat din nou cuvantul, si a zis: "Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A cazut intre niste talhari, care l-au dezbracat, l-au jefuit de tot, l-au batut zdravan, au plecat, si l-au lasat aproape mort.
Din intamplare, se cobora pe acelasi drum un preot; si, cand a vazut pe omul acesta, a trecut inainte pe alaturi.Un Levit trecea si el prin locul acela; si cand l-a vazut, a trecut inainte pe alaturi.Dar un Samaritean, care era in calatorie, a venit in locul unde era el, si cand l-a vazut, i s-a facut mila de el. S-a apropiat de i-a legat ranile, si a turnat peste ele untdelemn si vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, si a ingrijit de el.A doua zi, cand a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, si i-a zis: "Ai grija de el, si orice vei mai cheltui, iti voi da inapoi la intoarcere."
"Care dintr-acesti trei ti se pare ca a dat dovada ca este aproapele celui ce cazuse intre talhari?"
"Cel ce si-a facut mila cu el", a raspuns invatatorul Legii. "Du-te de fa si tu la fel", i-a zis Isus."


miercuri, 13 ianuarie 2010

Predestinarea


In Sfanta Scriptura, exista mai multe versete care fac referire la predestinare:

Isaia 6;10: "Impietreste inima acestui popor, fa-l tare de urechi, si astupa-i ochii ca sa nu vada cu ochii, sa n-auda cu urechile, sa nu inteleaga cu inima, sa nu se intoarca la Mine, si sa nu fie tamaduit."

Matei 13;11: "Isus le-a raspuns: "Pentru ca voua v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat."

Romani 9;16: "…nu este nici de la cel care voieste, nici de la cel ce alearga,…"

1 Corinteni 14;38: "Si daca cineva nu intelege, sa nu inteleaga!"