duminică, 13 decembrie 2009

Ziua de odihna




Pentru a se intelege aspectul duhovnicesc al zilei de odihna trebuie, mai intai, sa se faca distinctia intre invatatura Vechiului Testament si cea a Noului Testament, nu doar din punctul de vedere al lucrarilor divine cu omul, prin Lege si respectiv, prin Duhul Sfant, ci si din perspectiva celor doua intelegeri ale Cuvantului, divina si umana.

In Vechiul Testament, ziua de odihna era sabatul – sambata – zi nelucratoare, hotarata de catre Dumnezeu pentru odihna saptamanala a evreilor. Ziua de odihna semnifica un semn de aducere-aminte fata de Legea lui Dumnezeu, evreii primind aceasta Lege din cauza neputintei lor de a intelege natura divina a lui Dumnezeu:

Exodul 20;8-11: "Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti.Sa lucrezi sase zile, si sa-ti faci lucrul tau.
Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o."