Pastele

PASTELE
Exista vreun crestin care sa nu stie ca Iisus Cristos a inviat acum 2000 de ani?! De ce este nevoie sa se afle in fiecare an ca El a inviat cand se stie ca a inviat o data pentru totdeauna?! De ce nu se traieste permanent aceasta inviere a lui Cristos, asa cum ne arata apostolul Pavel in Epistola sa catre Corinteni? : 2Corinteni 4;10: “Purtam intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorarea Domnului Iisus, pentru ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru.”
S-a ajuns ca Domnul Iisus Cristos cel inviat sa fie slavit dupa repere lumesti, coborate la nivel de luna plina. De ce nu se spune: “Cristos a inviat!” in orice alta zi a anului? De ce nu se poate depasi slabiciunea caracterului evreiesc, specific Vechiului Testament, in care evreul trebuia “sa vada ca sa creada” si sa aiba anumite zile stabilite pentru a-si reaminti de Dumnezeu. Unde se mentioneaza in Noul Testament ca trebuie sa sarbatorim Pastele intr-o anume zi din an? Chiar si asa, daca tot se doreste celebrarea acestei sarbatori potrivit Vechiului Testament de ce nu se respecta intocmai, conform versetelor din Cartea Exodului?

Mai mult, apostolii ne invata sa traim Pastele in fiecare zi, in mod duhovnicesc, si nu in chip omenesc, limitat. Oricat s-ar incerca justificarea acestei sarbatori prin prisma unor zile si calcule calendaristice, nu exista suport biblic in sprijinul acestora, ci numai speculatii, traditii si mentalitati omenesti. Nu intamplator apostolul Pavel ne avertizeaza in Epistola sa catre Galateni:
Galateni 4;10-11: “Voi tineti zile, luni, vremuri si ani. Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi.”

Un crestin care se pretinde a fi nascut din nou nu are nevoie niciodata sa i se reaminteasca sau sa rememoreze invierea Domnului Cristos intrucat chiar Mantuitorul, prin prezenta Duhului Sfant, se afla in el.
Evrei 10;1-3: ”In adevar, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu infatisarea adevarata a lucrurilor, nu poate niciodata, prin aceleasi jertfe, care se aduc neincetat in fiecare an, sa faca desavarsiti pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi incetat ele oare sa fie aduse, daca cei ce le aduceau, fiind curatiti odata, n-ar mai fi trebuit sa mai aiba cunostinta de pacate? Dar aducerea aminte a pacatelor este innoita din an in an, tocmai prin aceste jertfe;”

Aceste versete demonstreaza in mod clar ca desi s-a schimbat jertfa, s-a pastrat modalitatea de a tine o sarbatoare in chip omenesc, supus slabiciunii, la fel ca si in perioada Legii din Vechiul Testament.

Ca si crestini, nu trebuie sa ne uitam la ceea ce se vede intrucat Scriptura ne invata:
2Corinteni 4;18: “Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad, ci la cele ce nu se vad; caci lucrurile care se vad, sunt trecatoare, pe cand cele ce nu se vad, sunt vesnice.”
2Corinteni 2;15-17: “In adevar, noi suntem, inaintea lui Dumnezeu, o mireasma a lui Cristos printre cei ce sunt pe calea mantuirii si printre cei ce sunt pe calea pierzarii:
pentru acestia, o mireasma de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasma de la viata spre viata. Si cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Caci noi nu stricam Cuvantul lui Dumnezeu, cum fac cei mai multi; ci vorbim cu inima curata, din partea lui Dumnezeu, inaintea lui Dumnezeu, in Cristos.“

Inchinarea falsa aduce dupa sine pedeapsa lui Dumnezeu. Iata ce ne spune apostolul Pavel in Epistola sa catre Corinteni:
1Corinteni 11;27-29: ”De aceea, oricine mananca painea aceasta sau bea paharul Domnului in chip nevrednic, va fi vinovat de trupul si sangele Domnului.
Fiecare sa se cerceteze dar pe sine insusi, si asa sa manance din painea aceasta si sa bea din paharul acesta. Caci cine mananca si bea, isi mananca si bea osanda lui insusi, daca nu deosebeste trupul Domnului.”

Felul in care se celebreaza aceasta sarbatoare (cat si toate celelalte) este total gresit deoarece invatatura Noului Testament transfigureaza toate cele cunoscute in Vechiul Testament intr-o intelegere duhovniceasca, care tine de nevazutul divin, inchinarea infaptuindu-se in “duh si adevar” si nu prin materie, care inseamna slabiciune. De aceasta materie au nevoie pentru a se inchina doar cei ce nu au credinta cu adevarat, care nu pot crede pana nu vad si care nu pot simti legatura cu Dumnezeu decat prin cele vazute. Peste tot in epistole, Dumnezeu ne invata sa privim in nevazut, nu la ceea ce se vede, si sa adaptam inchinarea si modul crestinesc de viata la puterea lui Dumnezeu, nu la slabiciunea umana.

Orice sarbatoare trebuie tinuta permanent in sufletul nostru si nu intr-o zi anume din an. Duhul Sfant a fost trimis de Tatal ca sa ne transforme cu adevarat atat firea, modul de a percepe divinitatea cat si felul de inchinare, cu totul diferit de cel cunoscut din perioada Vechiului Testament. Mesajele divinitatii nu mai trebuie traite sub o forma materiala si limitate la o zi anume, intrucat modul duhovnicesc presupune trairea Cuvantului lui Dumnezeu in toate ipostazele vietii, inlauntrul nostru si nu in exterior, prin tot felul de ritualuri si inchinari practicate in vechime. Duhul Sfant a fost trimis pentru a ne transpune in vesnicia lui Dumnezeu astfel incat sa intelegem ca nu doar rugaciunea, postul sau milostenia se fac “in ascuns”, precum ne invata in Evanghelia lui Matei, capitolul 6, ci orice lucru care are legatura cu Legea Duhului de Viata, in ansamblul sau.Tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu, ca si partasie cu El, trebuie trait in mod continuu iar aceasta nu se poate realiza in chip omenesc, printr-o sarbatoare umana, intr-o zi stabilita de oameni.

Oare in asa fel a trait Cristos, serbandu-si invierea sau ziua de nastere?! Daca Cristos exista in inima unui crestin si astfel este sarbatorit zilnic, de ce mai este nevoie sa ne aratam lumii ca-L slavim intr-o zi anume din an?!

Pe langa aspectul categoric al Scripturii si al versetelor enuntate mai sus, prin care se observa ca nu in felul acesta se tine Pastele, mai exista si pericolul de a deveni fatarnic sipricina de poticnire pentru altii, caci, chiar daca tu ai incredintarea unui lucru, mai intai trebuie sa te gandesti la cel de langa tine in ce fel va receptiona acel lucru, pentru a nu-l poticni. Tu esti cel care trebuie sa te faci grec cu grecii si nu cel din lume trebuie sa se adapteze la tine, daca doresti sa respecti Scriptura. In acest sens, spusele Mantuitorului sunt elocvente:
Luca 7;23: “Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.”
Luca 12;1: “Mai intai de toate, paziti-va de aluatul Fariseilor, care este fatarnicia…”

De ce nu se tine cont de toate aceste versete?! Poate, pentru ca este mai placut sa se priveasca spre ceea ce iubeste ochiul. Grav este un alt lucru, si anume faptul ca nimeni nu ia in seama lucrarile lui satan din zilele noastre. Prea ocupati de a vesti Evanghelia la toata lumea, multi nu mai acorda importanta unor aspecte care ar trebui analizate in profunzime si astfel ajung sa fie usor inselati de catre satan. Apostolul Pavel, in a doua sa Epistola catre Tesaloniceni, capitolul 2, ne avertizeaza de semnele si puterile mincinoase, dintre care unele tin chiar de “lume”, prin care satan inseala, toate manifestate in mijlocul celor ce folosesc Cuvantul lui Dumnezeu.

Si in Vechiul Testament exista exemple cu privire la cei care s-au inchinat in mod fals si au fost pedepsiti. Satan se foloseste de inchinarea falsa tocmai pentru a-i insela pe cei care se cred ai lui Dumnezeu. Partasia in nevazut exista iar in fata lui Dumnezeu aceasta este socotita “slujire la doi stapani”. In Noul Testament, ni se spune:
2Corinteni 6;17: “…nu va atingeti de ce este necurat si va voi primi”. Aceasta “atingere” nu se poate intelege in mod ad-literam; ea se produce in nevazut, prin astfel de sarbatoriri si partasii idolatre cu cei lumesti. Mai mult, apostolul Pavel ne arata in Epistola sa catre Corinteni:
1Corinteni 5;3: “Cat despre mine, macar ca n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de fata cu duhul, am si judecat, ca si cand as fi fost de fata, pe cel ce a facut o astfel de fapta.”

Sa nu uitam ca in aceste vremuri Cristos da celor din lume doar ”semnul lui Iona”:
Efeseni 6;10-13: “Incolo, fratilor, intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului. Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti. De aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea, si sa ramaneti in picioare, dupa ce vei fi biruit totul.”

Fapte 27;33-34: “Inainte de ziua Pavel a rugat pe toti sa manance, si a zis: ”Astazi sunt patrusprezece zile, de cand stati mereu de veghe, si n-ati luat nimic de mincare in gura. De aceea va rog sa mancati ca lucrul acesta este spre scaparea voastra; si nu vi se va pierde nici un par din cap”.In versetul de mai sus, apostolul Pavel se adreseaza celor de pe corabie, afirmand ca nu mancasera timp de paisprezece zile, nu pentru a face referire la mancarea propriu-zisa ce hraneste trupul carnal, ci la mancarea duhovniceasca care mantuieste sufletele. Despre intelegerea cuvantului “mancare” ne invata chiar Mantuitorul Iisus Cristos cand spune:
Ioan 4;32-34: “Dar El le-a zis: “Eu am de mancat o mancare, pe care voi n-o cunoasteti.”
Iisus le-a zis: “Mancarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis, si sa implinesc lucrarea Lui.”

Ioan 6;27: “Lucrati nu pentru mancarea pieritoare, ci pentru mancarea, care ramane pentru viata vesnica, si pe care v-o va da Fiul omului; caci Tatal, adica, insusi Dumnezeu, pe El L-a insemnat cu pecetea Lui.”

Cat priveste “salvarea” despre care vorbeste apostolul Pavel in verset, aceasta se intelege prin mantuire, urmare logica, din punct de vedere duhovnicesc, al celor intelese din versete, pana in acel moment. In mod evident, cele descrise in versetele de mai sus pot fi intelese, pana la un anumit punct, si din perspectiva umana, ca o intamplare istorica. Pavel, insa, nu din acest punct de vedere se adreseaza celorlalti, chiar daca el era constient ca aceia nu pot intelege sensul celor spuse de el. Important este ca apostolul se adreseaza duhovniceste celor de pe corabie, prin cuvinte cu doua intelesuri, dar cu un singur sens pentru cei ce urmau sa-i descopere invataturile sfinte, axate doar pe o intelegere divina, pura, duhovniceasca.

Se poate observa ca, inca din acea vreme, apostolul Pavel cauta sa le arate celor care aveau “ochi de vazut” ca invatatura primita despre “frangerea painii”, precum si celelalte invataturi, incep sa se se extinda, trecandu-se de la perceptia evreiasca de partasie strict ritualica, incuviintata doar celor ce credeau in Cristos, la o transfigurare a “painii” deja “mancata” in orice situatie, cu orice om, chiar daca aspectul vizual, material al ei inca mai era folosit.

In acest sens, Cristos spune in Evanghelia lui Ioan:
Ioan 6;50-51: “Painea, care se pogoara din cer, este de asa fel, ca cineva sa manance din ea, si sa nu moara. Eu sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer. Daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac; si painea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care il voi da pentru viata lumii.”

Aceasta “paine” reprezinta chiar cuvantul Scripturii cu care ne hranim toti cei care credem in El. “Painea” pe care o mancam, in acest fel transfigurat, ne asigura salvarea, viata vesnica alaturi de Dumnezeu. Tocmai acest lucru apostolul Pavel incerca sa-l transmita celor de pe corabie, si mai ales noua, care traim aceste vremuri de pe urma. Numai in acest fel se poate trai in Cristos, pentru totdeauna, si se poate manca adevarata “paine” care nu este nici fatarnica si nici nu poticneste pe nimeni.

Mergand mai departe in a intelege la ce se refera apostolul Pavel si din ce motiv doreste sa scoata in evidenta cifra 14, se poate observa ca toate elementele importante din intregul context desfasurat pe corabie, se regasesc si in Exod, capitolul 12, atunci cand se face referire la Sarbatoarea Pastelui.
Exodul 12;6: “Sa-l tineti pana in ziua a paisprezecea a lunii acesteia si atunci toata adunarea obstii fiilor lui Israel sa-l junghie catre seara.”
Exodul 12;14-15: “Ziua aceea sa fie spre pomenire si sa praznuiti intr-insa sarbatoarea Domnului, din neam in neam; ca asezare vesnica s-o praznuiti.
Sapte zile sa mancati azime; din ziua intai sa departati din casele voastre dospitura, caci cine va manca dospit din ziua intai pana in ziua a saptea, sufletul aceluia se va starpi din Israel.”
Exodul 12;18: “Incepand din seara zilei a paisprezecea a lunii intai si pana in seara zilei a douazeci si una a aceleiasi luni, sa mancati paine nedospita.”
Fapte 27;27: “Si cand a fost a paisprezecea noapte de cand eram purtati incoace si incolo pe Adriatica, pe la miezul noptii corabierii au presimtit ca se apropie de un tarm.”
Fapte 27;31: “Pavel a spus sutasului si ostasilor: Daca acestia nu raman in corabie, voi nu puteţi sa scapati.”
Fapte 27;33-36: “Iar, pana sa se faca ziua, Pavel ii ruga pe toti sa manance, zicandu-le:Paisprezece zile sunt azi de cand n-ati mancat, asteptand si nimic gustand.
De aceea, va rog sa mancati, caci aceasta este spre scaparea voastra. Ca nici unuia din voi un fir de par din cap nu-i va pieri. Si zicand acestea si luand paine, a multumit lui Dumnezeu inaintea tuturor si, frangand, a inceput sa manance. Si devenind toti voiosi, au luat si ei si au mancat.”

Astfel, apostolul Pavel vrea sa ne vorbeasca nu numai despre “frangerea painii” (ca si semn pentru acea vreme) care incepe sa fie preluata si de neamuri in sensul de partasie la suferintele ce tin de credinta in Dumnezeul Cristos, cat mai ales de ideea de Paste inteles in mod duhovnicesc.

Chiar daca dogma religioasa a ingradit mintea omeneasca supunand-o unor texte intelese in mod ritualic, totusi apostolul Pavel vine sa desfiinteze intelesul ad-literam, vizual, al acestor inchinari preluate si invatate din Vechiul Testament, transfigurand sarbatoarea evreiasca a Pastelui, din Vechiul Testament, dintr-o zi anume din an, intr-otraire permanenta ce tine de viata propriu-zisa a omului, si reflectand-o intr-un episod in care se transpune minunat in fapt tot ceea ce se cunostea din Exod, capitolul 12, dar cu o intelegere duhovniceasca.

Apostolul Pavel vrea sa ne sugereze, pe de o parte, cum trebuie sa intelegem Pastele ca si sarbatoare transfigurata intr-o traire continua, zilnica si nu ritualica, iar pe de alta parte, ce implica, la nivel de traire, intelegerea impactului Pastelui in viata unui crestin. Painea pe care el o frange cu cei de pe corabie, dospita desigur, are menirea de a il reprezenta pe Mantuitorul Cristos, jertfit pentru toti, care in contrast cu painea nedospita ne invata despre “plamadeala” cea noua in Cristos, ca si “nastere din nou”, cu totul diferita de ceea ce reprezenta omul cel vechi de sub Lege, supus pacatului si mortii.
2Corinteni 4;8-10: “Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtoare; in grea cumpana, dar nu deznadajduiti; prigoniti, dar nu parasiti; trantiti jos, dar nu omorati.
Purtam intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorarea Domnului Iisus, pentru ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru. Caci noi cei vii, totdeauna suntem dati la moarte din pricina lui Iisus, pentru ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru muritor.”

Pastele sau moartea si invierea lui Cristos ne sunt in mod clar aratate in versetul 10, context care vine in concordanta cu lucrurile intamplate atat in cele paisprezece zile petrecute pe corabie, dar mai ales cu descrierea ultimei nopti si a inceputului zilei a cincisprezecea, toate elementele, fie ele cat de neinsemnate la prima vedere, avand o relevanta foarte mare in ideea duhovniceasca exprimata mai