joi, 15 aprilie 2010

Frica

frica pedeapsa
Cuvantul lui Dumnezeu spune:
Proverbe 9;10: "Inceputul intelepciunii este frica de Domnul; si stiinta sfintilor, este priceperea."

Din acest verset se poate observa ca Scriptura acorda intaietate intelepciunii duhovnicesti, despre care vorbeste si apostolul Pavel in Intaia Epistola catre Corinteni, intelepciune pe care crestinul o primeste prin puterea cereasca, o data cu darul credintei: 1Corinteni 2;4-8: "Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul si de putere, pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totusi ceea ce propovaduim noi printre cei desavarsiti, este o inţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntasilor veacului acestuia, care vor fi nimiciti.

Noi propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu, cea tainica si tinuta ascunsa, pe care o randuise Dumnezeu, spre slava noastra, mai inainte de veci, si pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntasii veacului acestuia; caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei."

Darul credintei aduce cu sine intelepciunea duhovniceasca, cea care deschide mintea crestinului si in mod implicit, declanseaza frica de Domnul. Prin urmare, frica de Domnul reprezinta doar "inceputul intelepciunii" duhovnicesti, crestinul suferindtransformari la nivel de cunoastere biblica, de traire sufleteasca si de practica duhovniceasca, avansand astfel spre etapa de hrana tare. Este vorba de un proces continuu de crestere pe Calea credintei, trecandu-se de la starea de rob la starea de fiu al lui Dumnezeu:

Romani 8;14: "Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu."

Singura teama de Dumnezeu este teama de pedeapsa Lui. Frica de Domnul este prezenta atata vreme cat exista slabiciunea firii iar trecerea de la firea pamanteasca la cea duhovniceasca nu s-a realizat intr-o asemenea masura incat credinciosul sa fie incredintat ca nu mai poate pacatui. Altfel spus, se poate vorbi de frica de Domnul pana in momentul in care crestinul ajunge in etapa de hrana tare nu doar din punctul de vedere al cunoasterii ci si al trairii sufletesti, in concretul vietii de zi cu zi. Prin urmare, atunci cand crestinul se afla in aceasta ipostaza, frica de Domnul dispare iar in locul ei incepe sa lucreze dragostea agape, descrisa de apostolul Pavel in Intaia Epistola catre Corinteni, prin care crestinul nu mai poate cunoaste teama:

1Corinteni 13;4-8: "Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul."

De asemenea, frica de a pierde dragostea lui Dumnezeu are doar o conotatie teoretica, in fapt acest lucru nefiind posibil intrucat cel ce ajunge in aceasta etapa nu mai poate pacatui:

1Ioan 3;9: "Oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, pentru ca samanta Lui ramane in el; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu."

1Ioan 5;18: "Stim ca oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, ci Cel nascut din Dumnezeu il pazeste, si cel rau nu se atinge de el."

Mai mult, teama de a pierde bunatatea lui Dumnezeu presupune aceeasi stare de inceputpe Calea credintei. Aceasta se manifesta la cei care au o credinta slaba dovedind astfel ca pentru ei stapanirea de sine reprezinta inca un ideal si nu un tel implinit. Cand exista acea frica de a pierde bunatatea Lui inseamna ca nu iti incredintezi viata in mainile lui Dumnezeu, ca Domnul Cristos nu traieste in tine, sau mai bine spus, inseamna ca nu esticrestin, ci doar credincios Lui. Oricine poate fi credincios, dar nu oricine poate fi crestin.

In momentul in care firea pamanteasca s-a transformat in fire duhovniceasca, nu se mai poate vorbi de frica, ci doar de Dragoste. Constientizarea Dragostei lui Dumnezeu si aputerii Duhului Sfant, si mai ales intelepciunea duhovniceasca reprezinta reperele care ii ofera crestinului siguranta si il mentin treaz pe Calea spre mantuire. La baza trecerii de la frica la Dragoste se afla indelunga rabdare in ascultarea de Domnul, prin credinta si nadejde. Astfel, se poate vorbi de nasterea omului matur, ca urmare a experientei duhovnicesti dobandite prin exercitiu:

Evrei 5;14: "Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul."

1Ioan 4;18: "In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste."

In versetul de mai sus, apostolul Ioan nu vorbeste intr-un context limitat, despre o anume frica fata de lume, ci intr-un context absolut. Astfel, Ioan nu spune ca "dragostea... izgoneste frica" de lume, ci doar frica, intrucat orice fel de frica dovedeste necredinta sau o stare de inceput in credinta in care slabiciunea si pacatul inca nu au fost eliminate, si in mod automat, o asemenea stare atrage dupa sine pedeapsa.

Frica de Domnul, manifestata de credinciosul aflat la inceput pe Calea credintei, il mentine pe acesta intr-o stare in care gandul ca ar putea sa-si piarda mantuirea il determina sa-si dea toata silinta pentru a nu pacatui. A amplifica aceasta frica de Domnul in scopul de a deveni mai puternic in lupta cu pacatul reprezinta modalitatea cea mai sigura de a bate pasul pe loc si de a nu cunoaste Dragostea lui Dumnezeu. Aceastasfortare a mintii omenesti, prin dezvoltarea fricii, il determina pe credincios, in mod neobservat, sa puna accent pe metoda lui si nu pe puterea Duhului Sfant, si sa incerce, prin diverse mijloace omenesti, sa obtina Dragostea si viata vesnica:

Romani 9;16: "Asadar, nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are mila."; Efeseni 2;9: "Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni."

2Timotei 1;9: "El ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta, nu pentru faptele noastre, ci dupa hotararea Lui si dupa harul care ne-a fost dat in Cristos Isus, inainte de vesnicii."

De asemenea, exercitiul de amplificare a fricii in scopul evitarii pacatului nu poate avea drept rezultat schimbarea firii pamantesti, ci doar tensionarea mintii. Astfel, in mod inevitabil, intervine pedeapsa, credinciosul indepartandu-se treptat de starea prin care poate simti si primi puterea Dragostei lui Dumnezeu. Mai mult, se ajunge la o stagnare a cresterii duhovnicesti a credinciosului, iar "indrazneala", descrisa de apostolii Pavel si Ioan, ramane doar o iluzie, dovezile credintei limitandu-se la semne si minuni, caracteristice celui necredincios, care nu poate iesi de sub robia pacatului.

2Corinteni 3;12: "Fiindca avem dar o astfel de nadejde, noi lucram cu multa indrazneala;"

1Timotei 3;13: "Pentru ca cei ce slujesc bine ca diaconi, dobandesc un loc de cinste si o mare indrazneala in credinta care este in Cristos Isus."

1Ioan 3;21: "Preaiubitilor, daca nu ne osandeste inima noastra, avem indrazneala la Dumnezeu."

Dragostea nu inseamna frica. Nu poti iubi daca iti este teama. Experienta duhovniceasca dovedeste ca una o anuleaza pe cealalta. Treptele duhovnicesti nu implica nici un fel de frica, iar innobilarea acesteia nu isi gaseste justificare in fapt si de asemenea, nu poate fi dovedita prin prisma Cuvantului. Confuzia care se creeaza are la baza discrepanta foarte mare intre partea rationala si cea practica. Astfel, partea rationala avanseaza, din dorinta de a acumula cunoastere, in timp ce trairea ramane in urma din cauza firii neprelucrate din punct de vedere duhovnicesc, potrivit invataturilor Scripturii. Dupa un timp, mintea fixeaza adevarurile in functie de experientele firii pamantesti si in consecinta sfintenia este redusa la o frica de Domnul. Pe acest fond, versete precum cele expuse mai jos, trebuie intelese intr-un context diferit fata de cel in care este perceputa sfintenia in Noul Testament:

Psalmi 34;9: "Temeti-va de Domnul, voi, sfintii Lui, caci de nimic nu duc lipsa cei ce se tem de El!"
Psalmi 34;11: "Veniti, fiilor, si ascultati-ma, caci va voi invata frica Domnului."

Prin urmare, in Vechiul Testament, sfintenia presupunea respectarea Legii, iar semnele si minunile divine reprezentau unul dintre reperele legaturii directe cu Dumnezeu Tatal. In Noul Testament, sfintenia este conforma cu credinta, baza constituind-o Dragostea lui Dumnezeu care lucreaza in cei ai Lui, in scopul transformarii firii pamantesti si cresterii pe Calea credintei.

De fapt, elementul fundamental in aceasta analiza il reprezinta puterea. Astfel, in Vechiul Testament, sfintii nu detineau puterea necesara de a asculta de Dumnezeu, frica de Domnul avand un rol foarte important in mentinerea celui socotit sfant pe Calea lui Dumnezeu. In Noul Testament, lucrarea Duhului Sfant aduce o schimbare majora, puterea Sa transformand individul, in mod radical, prin "darul credintei" si prin Dragostea agape, dragoste de care sfintii Vechiului Testament nu au avut parte. In acest fel se poate explica motivul pentru care in Vechiul Testament sta scris:

Proverbe 9;10: "Inceputul intelepciunii este frica de Domnul; si stiinta sfintilor este priceperea."

Frica constituie doar un inceput pe Calea lui Dumnezeu fiind caracteristica indeosebi celor care au trait in perioada Vechiului Testament. O data cu venirea Mantuitorului si coborarea Duhului Sfant, frica se transforma in Dragostea agape, sfintenia sau sfintii primind o alta conotatie datorita reperelor distincte de perceptie ale Vechiului si a Noului Testament, amintite mai sus.

Cartea Genezei spune:

Geneza 1;26: "Apoi Dumnezeu a zis: "Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra;"

Astfel, se observa ca este vorba despre o creatura desavarsita conforma cu natura sicaracteristicile Divinitatii creatoare. In mod evident, frica nu exista in Dumnezeu si in consecinta nu putea sa se gaseasca in omul zidit de El, aceasta survenind in fiinta creata o data cu aparitia raului si caderea in pacat. Desavarsirea nu poate ingloba frica intrucat aceasta este un sentiment uman, firesc, ce apare in urma constientizarii faptuirii pacatului, ea insasi reprezentand indicatorul slabiciunii. Nasterea in trup de carne aduce cu sine si frica, deja insamantata, insa aceasta nastere in pacat nu presupune creatie sau desavarsire.

Unii teologi vorbesc despre fiintialitate prin nastere in pacat, insa acest lucru nu inseamna creatie sau stare desavarsita. Prin urmare, frica nu poate constitui drept apanajul plamadelii de inceput, dimpotriva, aceasta trebuie eliminata definitiv din viata noastra, daca il iubim cu adevarat pe Dumnezeu:

2Timotei 1;7: "Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta."

Jertfa Domnului Iisus Cristos aduce cu sine nadejdea mantuirii celor ce cred in invierea Sa iar invataturile Noului Testament ii indruma pe crestini spre viata vesnica si nu spre moarte:

Romani 2;7: "Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea;" (nu frica sau moartea)

Romani 8;2: "In adevar, legea Duhului de viata in Cristos Isus, m-a izbavit de Legea pacatului si a mortii."

2Corinteni 2;15-16: "In adevar, noi suntem, inaintea lui Dumnezeu, o mireasma a lui Cristos printre cei ce sunt pe calea mantuirii si printre cei ce sunt pe calea pierzarii: pentru acestia, o mireasma de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasma de la viata spre viata. Si cine este de ajuns pentru aceste lucruri?"

1Ioan 3;14: "Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati. Cine nu iubeste pe fratele sau, ramane in moarte.

0 comments:

Trimiteți un comentariu