Necredinta, frica, disperare, haos, sunt doar cateva dintre starile si sentimentele care ii caracterizeaza pe cei mai multi oameni in aceasta perioada de timp, nu intamplator denumita in Scriptura ca fiind cea a “ZILELOR DIN URMA”. Aceasta psihoza mediatica ce a cuprins intreaga planeta in momentul actual scoate la iveala cel mai evident lucru prevestit de Biblie, si anume: NECREDINTA SI NEPUTINTA OMULUI DE A SE INCREDE CU ADEVARAT IN DUMNEZEU!
Istoria omenirii a cunoscut prevestiri de tot felul privind un eventual “sfarsit al lumii”, insa oamenii nu au invatat nimic din toate aceste SEMNE FALSE si AMAGIRI prin care satan isi deruleaza cea mai mare lucrare de ratacire a omului. Biblia – Cuvantul lui Dumnezeu – reprezinta singurul loc in care se arata celor ce au “ochi si urechi de auzit” ca sfarsitul tuturor lucrurilor si implicit a intregului sistem format din MATERIE, TIMP si SPATIU nu va imbraca forma descrisa de mintea umana.
Anul 2012, calendarul Maya, civilizatia mayasa, si toate celelalte nascociri cu caracter apocaliptic, menite a-l aduce pe omul fara credinta la apogeul disperarii nu au nici un fundament biblic si, in mod evident, reprezinta o MINCIUNA si UN FALS dovedite prin Cuvantul lui Dumnezeu. Din nefericire, cea mai mare parte a omenirii, prin aportul sustinut al stiintei, cultelor religioase si al mass mediei, a cazut in aceasta capcana mediatica fara precedent. Marturie stau numeroasele exemple, surprinse pe intreg mapamondul, in care oameni apartinand tuturor categoriilor sociale si-au parasit locurile de munca, au renuntat la bani, la locuinte, unii chiar la familie, refugiindu-se in natura, cat mai departe de aglomeratiile urbane, construindu-si tot felul de adaposturi si buncare care sa ii salveze de la un posibil dezastru.
Cele mai elocvente indicii si indemnuri biblice cu referire la “sfarsit” pot fi identificate foarte usor daca omul ar accepta numai Cuvantul lui Dumnezeu insuflat prin Scriptura. Mantuitorul ne avertizeaza ca in aceste zile din urma vor aparea tot felul de proroci mincinosi pe care sub nici o forma nu trebuie sa ii urmam.
Cele mai elocvente indicii si indemnuri biblice cu referire la “sfarsit” pot fi identificate foarte usor daca omul ar accepta numai Cuvantul lui Dumnezeu insuflat prin Scriptura. Mantuitorul ne avertizeaza ca in aceste zile din urma vor aparea tot felul de proroci mincinosi pe care sub nici o forma nu trebuie sa ii urmam.
Iata cateva dintre cele mai importante invataturi biblice definitorii spre a nu fi dusi in ratacire, asa cum se intampla cu cea mai mare parte a oamenilor inselati si acaparati de satan prin acest “sfarsit”.
“Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1;19-21)
In versetele de mai sus se poate observa foarte usor care este adevarata invatatura ce trebuie sa reprezinte dreptarul unui crestin. Aceasta falsa profetie despre sfarsitul lumii apartinand unei civilizatii stravechi (sfarsitul unei ere vechi si inceputul unei ere noi), coroborata cu un sfarsit de natura apocaliptica contravine in mod evident celor descrise de Dumnezeu in Epistola apostolului Petru. Fiind vorba despre o profetie de natura astrala, astronomica, bazata pe niste calcule calendaristice, dovedite din punct de vedere stiintific ca fiind eronate si mai mult decat atat neexistand nici o legatura intre Dumnezeu si acele civilizatii pagane, concluzia nu poate fi decat una, si anume, asistam la desfasurarea uneia dintre cele mai ample lucrari de amagire cu efecte dramatice asupra celor lipsiti de credinta.
Pe de alta parte, in Vechiul Testament, Noe a fost instiintat in mod direct de Dumnezeu cu privire la potopul ce urma sa sterga orice suflare de pe pamant. Acest fapt precum si altele descrise in Scriptura demonstreaza cat se poate de clar ca totul vine de la Dumnezeu si nicidecum de la om caruia nu ii este dat sa cunoasca timpuri, zile sau ani cu referire la vreun sfarsit al acestei lumi.
De asemenea, Mantuitorul Iisus Cristos le vorbeste ucenicilor Sai despre apropierea sfarsitului tuturor lucrurilor fara insa a specifica o anume data calendaristica. Prin urmare, acest “sfarsit” nu se poate intelege la propriu ci doar din punct de vedere duhovniceste:
“Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” (Luca 21;32-36)
Daca acest final despre care le vorbeste Cristos ucenicilor s-ar fi inteles ad literam, ar fi insemnat ca Mantuitorul sa-i fi mintit sau amagit intrucat atata timp cat au mai trait pe pamant, dupa moartea si invierea Sa, acestia nu au cunoscut, nu au avut parte de un astfel de “sfarsit”. Acest fapt reiese si din urmatoarele versete din Evanghelia lui Matei:
“Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”. (Matei 16;27-28)
Si apostolul Petru face referire la un alt mod de perceptie a “sfarsitului”, aratand cum trebuie sa intampine crestinul apropierea acestui moment:
“Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni.” (1 Petru 4;7)
“Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni.” (1 Petru 4;7)
In mod firesc exista un singur raspuns, si acela negativ, la intrebarea : poate cineva sa-si salveze viata de la moarte?
“Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui. Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?” (Luca 9;24-25)
Adevaratii crestini nu pot cadea in aceasta capcana a lui satan intrucat Cuvantul lui Dumnezeu ne invata exact contrariul lucrurilor practicate de catre lume care incearca cu orice pret sa isi salveze viata.
Oricare ar fi voia lui Dumnezeu, atata timp cat avem credinta si nadejde in Viata Vesnica, de ce ne-am teme, de ce ne-am impotrivi? Scriptura spune:
“...in Dragoste nu este frica, fiindca dragostea desavarsita izgoneste frica, iar frica aduce cu ea pedeapsa.” (1 Ioan 4;18)
Ziua Domnului, descrisa de apostolul Petru, sinonima cu trecerea de la aceasta viata limitata la Viata Vesnica, alaturi de Dumnezeu, nu poate aduce decat liniste si bucurie in inimile crestinilor:
”...aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea." (2 Petru 3;12-13)
Apostolul Ioan ne arata in Cartea Revelatiei – Apocalipsa modul in care se intelege “sfarsitul” din perspectiva duhovniceasca:
“Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22;12)
Folosirea adverbului “curand” in versetul de mai sus demonstreaza inca o data ca “sfarsitul” nu se poate intelege ad literam deoarece desi a fost prevestit in urma cu 2000 de ani, toate generatiile care au urmat de atunci nu au avut parte de o alta venire a Mantuitorului.
Fara indoiala, mai devreme sau mai tarziu, va avea loc acel final al tuturor celor vazute, asa cum il descrie Mantuitorul in Evanghelia lui Luca, fara insa a mentiona o data exacta sau ca cineva va avea cunostinta de acea zi asa cum obisnuiesc sa o faca muritorii fara credinta:
“Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21;32-36)
“Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.” (Marcu 13;31-33)
Mai mult decat atat, potrivit apostolului Petru, “sfarsitul” va fi unul total, raportat la nivel macro (materie, timp, spatiu ), ce va presupune distrugerea intregului Univers si nu doar al planetei Pamant. Prin urmare, disperarea lumii de a cauta cu precadere locuri subterane, cat mai izolate, nu isi gaseste nici o justificare si nu face decat sa le accentueze starea de haos si penibil in care se gasesc.
“Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde... aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?” (2 Petru 3;10-13)
Analizand cu atentie toate invataturile si indemnurile biblice cu referire la “sfarsit” se pot desprinde urmatoarele concluzii:
- Nici un om nu va avea cunostinta despre “sfarsit” si in consecinta, nu se poate stabili o data calendaristica exacta pentru acesta.
- Orice crestin adevarat trebuie sa astepte cu bucurie si nadejde acest sfarsit care in fapt inseamna inceputul Vietii Vesnice alaturi de Dumnezeu.
- Dumnezeu nu va intarzia cu a Lui promisiune.
- Grija noastra ca si crestini trebuie sa fie indreptata in permanenta asupra felului in care vom fi gasiti din punct de vedere trupesc, sufletesc si duhovnicesc, in asteptarea Mantuitorului nostru Iisus Cristos, si sub nici o forma sa nu cautam sa ne salvam acesta viata pieritoare.
- In acest sistem existential ireversibil, orice om si orice lucru are un inceput si un “sfarsit”.
“Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.” (Apocalipsa 22;13)
In ceea ce il priveste pe om, acest “sfarsit” se identifica cu JUDECATA finala prin care fiecare duh va avea parte de o rasplata: BUNA sau REA, potrivit cu faptele sale.
"Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui." (Apocalipsa 22;12)
Fara doar si poate, se va confirma si de aceasta data ca toata disperarea, tot zbuciumul si haosul, generate de mult trambitatul “sfarsit” din luna decembrie 2012, au fost in zadar, demonstrandu-se, din nou, cat de influentabil si usor de amagit poate fi omul de catre satan.
Ziua de 21 decembrie 2012 se va dovedi una normala si va trece la fel ca si celelalte, dupa care se va implini cel mai mare adevar pe care ni-l releva Scriptura si anume, in momentul in care lumea va vedea si va realiza ca nimic nu s-a intamplat, se va linisti si se va bucura, neconstientizand ca totul a fost o capcana si ca, de fapt, aceasta liniste si bucurie reprezinta inceputul adevaratului final:
CINE ARE URECHI DE AUZIT SA AUDA...
“Iar despre ani si despre vremuri, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.
Când vor zice: "Pace şi linişte!" atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.” (2 Petru 3;10)
Ce perspectiva.. interesanta, insa nimic nu s-a intamplat pana la urma..
RăspundețiȘtergereAm si eu o nelamurire, poate putin offtopic, postarea precizeaza locatia ca fiind Romania, Madrid, Spania. Deci, de unde sunteti mai exact?
RăspundețiȘtergereAcum suntem in Santander. Pot sti de ce esti interesat despre acest lucru? Multumesc
Ștergere