Smerenia

A fi smerit inseamna a te simti umil si mic fata de Dumnezeu, in acea legatura personala cu Tatal Ceresc, pe care crestinul o simte din ce in ce mai puternic, pe masura cresterii sale duhovnicesti.

De asemenea, se poate vorbi de smerenia din sanul Adunarii, in care aceasta trebuie sa reprezinte baza partasiei dintre frati, intrucat oricand neputintele unora din Adunare pot declansa disensiuni, lucru pe care satan il urmareste cu precadere cand este vorba de Adunarea lui Cristos.
De aceea, in Epistola lui Iacov 4;10-11 se spune: "Smeriti-va inaintea Domnului, si El va va inalta. Nu va vorbiti de rau unii pe altii, fratilor! Cine vorbeste de rau pe un frate, sau judeca pe fratele sau, vorbeste de rau Legea sau judeca Legea. Si daca judeci Legea, nu esti implinitor al Legii, ci judecator".

Pentru a putea ajunge la smerenie este nevoie de punerea in practica de zi cu zi a celor descrise la 1Corinteni 13;4-7:

"Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. "

In afara Adunarii, smerenia are limitele ei si orice crestin este dator sa o aplice daca cel din "afara" da dovada de decenta in atitudine precum si de respectul care se impune intr-o discutie sau situatie de viata. Smerenia, in esenta ei, ca si atitudine in lume, tine de fapte si nu de un anumit schimb de pareri. Nu te poti smeri cu ideile pe care le impartasesti, ci cu atitudinea de respect daca, la randul tau, esti respectat. Altfel, smerenia se transforma in umilinta in fata lumescului, ceea ce este contrar conceptului crestin. Nu putem sta cu capul plecat in fata calaului, daca constiinta noastra este curata. Nu putem spune nu daca trebuie sa spunem da. Cristos si apostolii ne-au invatat sa fim deschisi si sa nu dam inapoi atunci cand marturisim adevarurile Lui. Nimeni nu are dreptul sa se foloseasca de smerenie pentru a inchide gura unui crestin care doar impartaseste ideile biblice in felul in care le-a inteles el, atata timp cat grija lui este sa spuna ceea ce crede si ceea ce traieste:

1Petru 3;15: "Ci sfintiti in inimile voastre pe Cristos ca Domn. Fiti totdeauna gata sa raspundeti oricui va cere socoteala de nadejdea care este in voi; dar cu blandete si respect".

Pe de alta parte, in Vechiul Testament sta scris: Proverbe 26;4-5: "Nu raspunde nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu semeni si tu cu el. Raspunde insa nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu se creada intelept."

Unii oameni considera smerenia a fi trairea intr-o stare de “iad”. Pentru a invata smerenia, nu trebuie sa traiesti in iad, fiindca omul de rand nu ar reusi niciodata sa iasa din acesta stare, complacandu-se sa traiasca intr-o anume meditatie ce nu are menirea de a-l activa in sus, ci de a-l cufunda in jos, pastrand individul intr-un firesc uman care-l devalorizeaza si mai mult, prin constientizarea perpetua a starii respective. Una este sa cunosti si alta este sa traiesti starea de iad. Este adevarat ca cine nu cunoaste raul nu poate sti care este binele, dar de la a-l cunoaste si pana la a-l accepta, ca mod de viata, este o mare distanta si nepotrivire pentru cel ce isi doreste cu adevarat Calea lui Cristos. Moartea, iadul, nu reprezinta solutia vietii, ci pot ajuta doar la constientizarea unei stari in care omul se afla, stare din care el trebuie sa iasa, cat mai repede, prin aplicarea vietii in Cristos si nicidecum a unei trairi meditative, filozofice, morbide ce nu poate dezvolta niciodata nadejde, credinta si Dragoste. Mai mult, omul devine din ce in ce mai complexat si isi deformeaza potentialul, coborand intr-o groapamentala ale carei conceptii nu-i mai ofera puterea de a se increde in salvarea lui. Astfel, el ajunge sa isi perceapa slabiciunile si neputintele intr-un mod extrem iar solutiile se intrevad foarte departe sau de cele mai multe ori sunt inexistente.