Mi título contenido de la página

joi, 29 octombrie 2009

Smerenia



A fi smerit inseamna a te simti umil si mic fata de Dumnezeu, in acea legatura personala cu Tatal Ceresc, pe care crestinul o simte din ce in ce mai puternic, pe masura cresterii sale duhovnicesti.

De asemenea, se poate vorbi de smerenia din sanul Adunarii, in care aceasta trebuie sa reprezinte baza partasiei dintre frati, intrucat oricand neputintele unora din Adunare pot declansa disensiuni, lucru pe care satan il urmareste cu precadere cand este vorba de Adunarea lui Cristos. De aceea, in Epistola lui Iacov 4;10-11 se spune: "Smeriti-va inaintea Domnului, si El va va inalta. Nu va vorbiti de rau unii pe altii, fratilor! Cine vorbeste de rau pe un frate, sau judeca pe fratele sau, vorbeste de rau Legea sau judeca Legea. Si daca judeci Legea, nu esti implinitor al Legii, ci judecator".

Pentru a putea ajunge la smerenie este nevoie de punerea in practica de zi cu zi a celor descrise la 1Corinteni 13;4-7:

"Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. "

marți, 13 octombrie 2009

21.12.2012, Calendarul Maya, Sfarsitul Lumii, Apocalipsa




ADEVARUL BIBLIC DESPRE 21 DECEMBRIE 2012


Image and video hosting by TinyPicNecredinta, frica, disperare, haos, sunt doar cateva dintre starile si sentimentele care ii caracterizeaza pe cei mai multi oameni in aceasta perioada de timp, nu intamplator denumita in Scriptura ca fiind cea a “ZILELOR DIN URMA”. Aceasta psihoza mediatica ce a cuprins intreaga planeta in momentul actual scoate la iveala cel mai evident lucru prevestit de Biblie, si anume: NECREDINTA SI NEPUTINTA OMULUI DE A SE INCREDE CU ADEVARAT IN DUMNEZEU!

Istoria omenirii a cunoscut prevestiri de tot felul privind un eventual “sfarsit al lumii”, insa oamenii nu au invatat nimic din toate aceste SEMNE FALSE si AMAGIRI prin care satan isi deruleaza cea mai mare lucrare de ratacire a omului. Biblia – Cuvantul lui Dumnezeu – reprezinta singurul loc in care se arata celor ce au “ochi si urechi de auzit” ca sfarsitul tuturor lucrurilor si implicit a intregului sistem format din MATERIE, TIMP si SPATIU nu va imbraca forma descrisa de mintea umana.

Anul 2012, calendarul Maya, civilizatia mayasa, si toate celelalte nascociri cu caracter apocaliptic, menite a-l aduce pe omul fara credinta la apogeul disperarii nu au nici un fundament biblic si, in mod evident, reprezinta o MINCIUNA si UN FALS dovedite prin Cuvantul lui Dumnezeu. Din nefericire, cea mai mare parte a omenirii, prin aportul sustinut al stiintei, cultelor religioase si al mass mediei, a cazut in aceasta capcana mediatica fara precedent. Marturie stau numeroasele exemple, surprinse pe intreg mapamondul, in care oameni apartinand tuturor categoriilor sociale si-au parasit locurile de munca, au renuntat la bani, la locuinte, unii chiar la familie, refugiindu-se in natura, cat mai departe de aglomeratiile urbane, construindu-si tot felul de adaposturi si buncare care sa ii salveze de la un posibil dezastru.

Craciunul



   CRACIUNUL

In ceea ce priveste sarbatoarea craciunului se stie ca aceasta isi are originea in traditia ortodoxa si in fantasmagoria propagata de-a lungul timpului de mintea umana.

Din perspectiva strict biblica, de la bun inceput sunt de remarcat cateva aspecte pe care orice om de bun simt le poate observa citind Scriptura, astfel: nicaieri nu ni se cere sa sarbatorim ziua de nastere a Mantuitorului; atat Cristos, cat mai tarziu si apostolii, nu fac nici cea mai mica referire la o eventuala sarbatorire a nasterii Domnului; nu exista nici o relatare in Scriptura precum ca apostolii ar fi sarbatorit aceast eveniment in vreo anume zi.

Interpretarile si speculatiile pe marginea unor versete care au determinat celebrarea acestei sarbatori au la baza obisnuinta propagata de cultul ortodox si alimentata de sentimentalismele omenesti care au fost acceptate si de celelalte culte religioase datorita sensului profund lumesc al bucuriilor trupesti, materiale, pe care omul pamantesc robit pacatului le cauta.

Analizand versetele Scripturii, cei care au ochi de vazut vor observa ca Isus Cristos nu S-a nascut noaptea:
Luca 2;11: ”…astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Cristos, Domnul.”, cuvantul folosit de evanghelist fiind “astazi” si nu “acum”. Prin urmare, nimeni nu poate spune cu exactitate daca in acel moment era zi sau noapte. Daca se tine cont insa de aspectele biblice in care Binele este asemanat cu lumina si ziua iar Raul cu noaptea si intunericul, putem afirma cu certitudine ca Fiul lui Dumnezeu S-a nascut in timpul zilei (daca chiar se doreste despicarea firului in patru):

Geneza 1;4-5: ”Dumnezeu a vazut ca lumina era buna; si Dumnezeu a despartit lumina de intuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar intunericul l-a numit noapte…”
             
             
1Tesaloniceni 5;5: ”Voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei. Noi nu suntem ai noptii, nici ai intunericului.”
                 
Daca se tine cont de context, era normal ca ingerul sa apara in timpul noptii, astfel incat pastorii sa poata percepe cat mai bine ceea ce li se intampla si sa primeasca vestea intr-o conjunctura vizuala cat mai favorabila. Pe de alta parte, din punct de vedere duhovnicesc, acest fapt poate fi inteles si ca o Lumina izbavitoare trimisa in plin intunericomenesc, care urma sa-i lumineze pe cei ai Sai si sa-i salveze astfel din somnul cel adanc.
                 
Mult trambitata bucurie a conducatorilor cultelor, transmisa si enoriasilor lor pentru a sarbatori nasterea Domnului nu are o justificare, nici macar biblica, chiar daca in Evanghelii ni se spune ca pastorii s-au bucurat la aflarea vestii nasterii lui Isus. Pentru a intelege acest lucru este nevoie de mai multa atentie si analiza duhovniceasca. Mai intai, era absolut firesc ca acei pastori sa se bucure stiut fiind faptul ca Mesia era asteptat de catre cei care cunosteau Legea si Profetii. Pe de alta parte, orice crestin stie ca in fata unei vedenii sau revelatii, bucuria traita nu poate trece neobservata sau nu poate sa nu fie simtita la intensitatea ei maxima, dat fiind momentul unic de atunci, neobisnuit pentru firescul uman.

Prin urmare, este evident ca bucuria pastorilor era mai mult decat indreptatita si fireasca pentru un astfel de eveniment. Orice fel de bucurie pe care am simti-o in zilele noastre nu se poate compara cu cea traita de pastori. Cine afirma ca tine craciunul si se bucura in fiecare an de nasterea lui Isus, nu poate decat sa minta sau sa nu isi dea seama ce inseamna adevarata bucurie duhovniceasca a unui asemenea eveniment. Se confunda bucuria mintii umane cu bucuria traita de pastorii care au fost de fata la nasterea Domnului Isus Cristos, dovedindu-se astfel ca aceasta diferenta nu este cunoscuta nici la nivel de traire si nici la nivel de cunoastere. In consecinta, fatarnicia creste de la caz la caz dand nastere la impresionabilitati care la randul lor genereaza obiceiuri si mai apoi traditii.

In spatele acestor bucurii, mai mult sau mai putin disimulate sau fortate cu mintea si amagitoarele sentimentalisme umane, nu sta decat slabiciunea firii pacatoase cu toateustensilele ei false, creand in jur momente de euforie induse prin cantece, poezii si tot repertoriul traditional specific acestei sarbatori, cu scopul de a-l tine rob pe om materiei si placerilor carnale. De fapt, acea bucurie trebuie inteleasa in contextul in care Isus Cristos se nastea pe pamant unde urma sa traiasca si sa se jertfeasca pentru mantuirea omului.

Cat priveste ideea de bucurie conforma Voii lui Dumnezeu se poate vorbi de doua aspecte:

a) Bucurie manifestata la nivel de Trup al Adunarii, in absolutul sau, prin prisma trairii prin poruncile Sale si a unor reguli de convietuire frateasca (chiar si sarbatori dacaacestea sunt mentionate in Cuvantul Sau);
b) Bucurie manifestata pe fondul unor incredintari de ordin particular fata de un eveniment biblic care nu trebuie scoasa in evidenta la nivel general, daca acel eveniment nu a fost lasat de Dumnezeu sa fie sarbatorit.

Pentru edificare trebuie analizat cu atentie ceea ce ne spune Mantuitorul in Evanghelia lui Matei 9;15: ” Isus le-a raspuns: "Se pot jeli nuntasii cata vreme este mirele cu ei? Vor veni zile, cand mirele va fi luat de la ei, si atunci vor posti.”

a) Aspectul descris in Evanghelii se refera in mod direct la prezenta Mirelui, ca si persoana fizica, pe acest pamant, impreuna cu “Mireasa”, adica Adunarea crestina, “nunta Mielului” urmand sa aiba loc in Cer in momentul in care “Mireasa” va fi pregatita pentru acest eveniment. Doar atunci cand Mirele va fi impreuna cu Mireasa Lui se poate vorbi despre bucurie si sarbatoare. Pana la implinirea acestor lucruri nuntasii postesc conform celor aratate de prorocul Isaia 58;6-10, adica isi duc crucea, printr-o suferinta zilnica in lupta cu firea pamanteasca. (A nu se confunda cu lucrarea Duhului Sfant, care aduce in crestin o bucurie ce tine de partasia in sanul Adunarii si de viata crestina in general).

In ceea ce priveste manifestarea unei bucurii, la nivel de sarbatoare, fata de lume, aceasta nu-si gaseste justificarea, dupa cum se observa din versetul amintit mai sus, Cristos, ca si Persoana, nefiind impreuna cu Adunarea deoarece “nunta Mielului” inca nu a avut loc. Aici pe pamant, Mangaietorul, adica Duhul Sfant, este Cel care pregateste “mireasa” pentru evenimentul ce va implini si desavarsi lucrarea de mantuire a omului. Pana la implinirea acestor lucruri crestinii sunt “straini si calatori”, conform spuselor apostolului Petru (1Petru 2;11) pe ei ”nu-I cunoaste lumea” (1Ioan 3;1), asa cum ne arata apostolul Ioan si mai ales nu au voie sub nici o forma sa devina fatarnici sau o pricina de poticnire fata de cei din jurul lor, precum ne cere insusi Mantuitorul:
Matei 15;7-9: “Fatarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, cand a zis:
Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti."

Matei 18;7: “Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!”

Orice sarbatoare, oricat de crestineasca ar fi ea, nu scoate in evidenta decat fatarnicia si pricina de poticnire fata de ceilalti oameni. Mai mult, o astfel de sarbatoare ii determina pe crestinii care o celebreaza sa se identifice, sa se faca partasi, cu “cei din lume” si firea lor pacatoasa, ingloband in mod subtil nu numai obiceiuri si traditii, dar si o batjocura, neconstientizata, in fata lumii. Tot ceea ce este sfant a fost lasat de Domnul Cristos sa fie tinut “in ascuns” (Matei capitolul 6) de catre cei din Adunare pentru a nu se ajunge in Babilonul in care lumea deja se afla.

b) Daca cineva vrea sa se bucure atunci sa se bucure, insa, in asa fel incat sa nu “poticneasca” pe nimeni, nici din Adunare si nici din afara acesteia. Exista crestini carevibreaza la orice cuvant din Scriptura dar aceasta nu inseamna ca toate “madularele trupului” trebuie sa fie la fel:
Romani 14;22: ”Incredintarea pe care o ai, pastreaz-o pentru tine, inaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osandeste singur in ce gaseste bine.”

Prin urmare, aceasta incredintare, de a te bucura de nasterea Domnului, se poate manifesta in interiorul crestinului, nefiind vorba de o porunca data Adunarii. La fel trebuie sa se intample cu orice fel de incredintare care tine de trairea personala, acordandu-se o mare atentie pericolului de a nu poticni pe fratii din Adunare sau pe cei din lume.

Din moment ce aceasta sarbatoare nu este mentionata in Noul Testament si mai ales nu ni se cere sa o tinem, atunci ea poate fi acceptata doar la nivel de incredintare personala, tinandu-se cont de ceea ce ne invata Cuvantul:
1Corinteni 4;6: “…sa nu treceti peste ce este scris…”.

Pentru a intelege si mai bine motivul pentru care nu trebuie sarbatorita nasterea Domnului, este important sa analizam versetele din Scriptura care fac referire la ziua de nastere in general. Daca Iov poate fi banuit de unii ca suferea atunci cand a spus:
Prefaca-se in intuneric ziua aceea, sa nu se ingrijeasca Dumnezeu de ea din cer, si sa nu mai straluceasca lumina peste ea! , in schimb, pe prorocul Ieremia nimeni nu-l poate suspecta de ceva cand a afirmat:
Ieremia 20;14: ”Blestemata sa fie ziua cand m-am nascut! Ziua in care m-a nascut mama, sa nu fie binecuvantata!” Astfel, prin aceste versete Dumnezeu vrea sa ne arate ca El nu doreste sa cinstim nici chiar ziua noastra de nastere, intrucat venirea pe acest pamant reprezinta intrarea in pacat, in slabiciune, neexistand nici un motiv pentru a ne bucura, ca si crestini, de acest lucru. Mai mult, nu avem nici un merit pentru care sa fim cinstiti in ziua in care ne-am nascut.

Un alt aspect foarte important care trebuie urmarit in Scriptura il reprezinta sarbatorirea zilei de nastere precum si evenimentele care au avut loc cu aceasta ocazie:
A treia zi, era ziua nasterii lui Faraon. El a dat un ospat tuturor slujitorilor sai; si a scos afara din temnita pe mai marele paharnicilor si pe mai marele pitarilor, in fata slujitorilor sai.”

De aceea i-a fagaduit cu juramant ca ii va da orice va cere. Indemnata de mama sa, ea a zis: "Da-mi aici, intr-o farfurie, capul lui Ioan Botezatorul!"Imparatul s-a intristat; dar din pricina juramintelor sale, si de ochii celor ce sedeau la masa impreuna cu el, a poruncit sa i-l dea. Si a trimis sa taie capul lui Ioan in temnita. “
        
Atat exemplul din Vechiul Testament cat si cel din Noul Testament demonstreaza ca doar cei care nu sunt ai lui Dumnezeu serbeaza zile de nastere care, dupa cum se observa, au avut drept consecinta ucideri de oameni. Prin urmare, duhovniceste vorbind, se poate deduce ca prin astfel de sarbatori se ucid sufletele celor ce se lasa purtati de minciunile si placerile invataturilor false, suflete care sunt duse treptat in ratacire pentru ca mai apoi acestea sa-si piarda mantuirea.
         
Ceea ce nu constientizeaza lumea religioasa si in special cei ce tin astfel de sarbatori, este pacatul partasiei cu lumea pe care acestia il accepta (uneori, poate in necunostiinta de cauza). Acesta reprezinta cel mai important aspect care, din nefericire, este minimalizat de catre cei ce se pretind crestini.
          
Daca se doreste cu adevarat mantuirea, Scriptura trebuie inteleasa duhovniceste si nu in mod ad-literam, mai ales atunci cand este vorba de inchinarea la Dumnezeu. Din punct de vedere biblic, a fi partas cu cineva, nu inseamna neaparat a fi prezent fizic langa o anume persoana, ci este suficient sa cinstesti ceva, in acelasi timp cu persoana respectiva, chiar daca aceasta nu este de fata.

         
 Ideea de partasie si trup este cel mai bine reflectata in Epistola 1Corinteni 1;10:
”Va indemn, fratilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos, sa aveti toti acelasi fel de vorbire, sa n-aveti dezbinari intre voi, ci sa fiti uniti in chip desavarsit intr-un gand si o simtire. “ 
Chiar daca acest verset exprima un aspect pozitiv, se poate deduce si aspectul negativ in contextul in care in aceeasi zi celebrezi o sarbatoare cu cei pe care ii consideri idolatri si inchinatori la icoane. Astfel, devii un trup cu acestia, mai ales daca semnificatia sarbatorii precum si simtirile acestor zile, ce incanta mintea si ochiul, sunt aceleasi.

Nimeni nu ia in serios ceea ce Domnul spune in nenumarate versete cum ar fi:
In adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru? Cat despre cei de afara, ii judeca Dumnezeu. Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela.”


Daca aceste versete au legatura cu cei care slujesc unui anume cult si se considerafrati, Scriptura este si mai categorica in ceea ce priveste relatia cu cei din afara:


Pana la urma, daca tot exista atata fariseism la cei ce nu vad padurea din cauza copacilor, de ce nu se celebreaza asa-zisa sarbatoare a nasterii lui Isus in luna iulie sau in oricare alta luna, stiut fiind faptul ca, nici pe departe, Isus nu s-a nascut in luna decembrie. In realitate, acestia nu doresc sa sarbatoreasca intr-o alta zi din an, ci sa se bucure de toate placerile in care s-au obisnuit sa traiasca si sa profite de toata mascarada universala a pretinsilor frati in Cristos, chiar daca acestia sunt idolatri si sarbatoresc in mod fals sau in zile inventate dupa interesele obscure, demonice, ale vremurilor.

”Interesul poarta fesul” si nu dragostea de Dumnezeu precum se incearca in aceste zile sa se pozeze, intr-un mod fatarnic, prin cantari si poezii ce gadila urechea si ochiul patimas. In acest sens, cuvintele lui Pavel din Epistola catre Tit sunt mai mult decat graitoare:
Tit 1;16: ”Ei se lauda ca cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Il tagaduiesc.”